Максим Андреев, NewsMaker

VIDEO Comuniștii nu au venit la ședința Parlamentului. Grosu: S-au dus cu garoafe la monumentul lui Lenin

Deputații Partidului Comuniștilor nu s-au prezentat la ședința Parlamentului din 21 ianuarie. Potrivit președintelui Parlamentului Igor Grosu, aceștia s-au dus la monumentul lui Lenin, pentru a comemora 98 de ani de la moartea acestuia. Subiectul a devenit pretext de glume și după ce sala de ședințe au părăsit-o și socialiștii. „Dacă erați sinceri și spuneați că vă duceți și voi la monumentul lui Lenin, eu înțelegeam”, a spus Igor Grosu.

Deputatul PAS Vasile Șoimaru s-a arătat îngrijorat de faptul că parlamentarii comuniști lipsesc din sala de ședințe: „Am o îngrijorare. Nu văd niciun comunist în sală. Astăzi sunt 98 de ani de la moartea lui Lenin. Dacă au plecat la Moldexpo, trimiteți vă rog o salvare, noi avem nevoie de ei”.

Igor Grosu a continuat discuția pe același ton: „În ipoteza Dvs nu ați greșit, chiar mă grăbeau să încep mai repede ședința Parlamentului, să bifeze că au fost și să se ducă cu garoafele. Fiecare cu prioritățile lui”.

Ulterior, după ce și socialiștii au părăsit ședința parlamentului, fiind nemulțumiți de includerea pe ordinea de zi a unor subiecte suplimentare, Igor Grosu le-a spus: „Dacă erați sinceri și spuneați că vă duceți și voi la monumentul lui Lenin, eu înțelegeam. Făceam și o pauză, la urma urmei, dar „vojdiul” e mai important decât problemele țării. Cumpărați flori și transmiteți salutări.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Dodon

Dodon, despre decizia PSRM pentru alegerile bașcanului Găgăuziei: „Alegerea a fost între doi foști deputați” (VIDEO)

Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și deputat, a declarat că, pe lângă Fiodor Gagauz, Executivul Politic al formațiunii a analizat și candidatura ex-parlamentarei Ivanna Koksal pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. În cele din urmă, conducerea partidului a decis, cu vot unanim, să-l susțină pe Gagauz. Dodon a menționat că acesta va depune astăzi, 24 septembrie, documentele pentru înregistrarea candidaturii. Declarațiile au fost făcute la sediul Parlamentului.

Alegerea a fost între foști doi deputați socialiști: domnul Gagauz și am mai avut un deputat socialist, două mandate, doamna Koksal. Dumneaei nu a fost prezentă ieri. Era plecată din țară. Și noi, ieri, unanim, la Executiv, am decis să-l susținem pe domnul Fiodor Gagauz. Astăzi, domnul Gagauz, după masă, va depune actele la Comrat pentru a se înregistra în această cursă”, a declarat Igor Dodon.

Amintim că PSRM a anunțat, pe 24 septembrie, că îl va susține pe Fiodor Gagauz la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei.

Inițial, pe 25 august, Igor Dodon a declarat că deputatul socialist Grigore Uzun este candidatul formațiunii pentru funcția de guvernator al autonomiei. Ulterior, Gagauz, care își declarase intenția de a concura la scrutin încă din luna iulie, a spus însă că PSRM nu a luat o decizie finală privind candidatul. Totodată, politicianul nu a exclus ca el să fie desemnat în locul lui Uzun.

Pe 10 septembrie, Igor Dodon a spus că mai mulți potențiali candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei și-ar dori să fie desemnați sau susținuți de formațiunea pe care o conduce. Printre aceștia, Dodon i-a menționat pe deputatul socialist Grigore Uzun, fosta deputată socialistă Ivanna Koksal și fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, în prezent deputat „Alternativa”, care a beneficiat de sprijinul PSRM la alegerile prezidențiale din 2024. Totuși, liderul socialiștilor a reiterat că îl susține pe Grigore Uzun și că va insista ca acesta să fie desemnat candidatul partidului.

Pe 21 septembrie, Grigore Uzun a comunicat că nu va concura în cursa electorală. El a motivat decizia prin faptul că nu cunoaște limba română, pe care politicianul a numit-o „moldovenească”, și că, în aceste condiții, nu îndeplinește una dintre cerințele obligatorii pentru înregistrarea candidaturii, introdusă prin recentele modificări ale Codului Electoral.

***

Alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei vor avea loc pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: