telegraph.md/imagine simbol

VIDEO Dodon, din nou în Rusia. Politicianul anunță că a ținut o lecție publică la Centrul universitar Sberbank

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, se află într-o vizită în Federația Rusă. Politicianul a anunțat pe 21 mai, pe rețelele de socializare, că a ținut o lecție publică audienții de la Centrul universitar Sberbank din Moscova. Liderul PSRM a precizat că a discutat cu aceștia despre „dinamica relațiilor economice și politice moldo-ruse și care pot fi perspectivele financiare și de investiții în noul context regional și global”.

Igor Dodon a publicat și imagini video din timpul lecției publice pe care a ținut-o la instituția de învățământ.

Precizăm că, pe 4 aprilie, Igor Dodon a luat parte la evenimentul „Liderii învață lideri” de la Centrul universitar Sberbank. La fel, politicianul a ținut o lecție publică, apoi a răspuns la întrebările studenților.

Liderul PSRM a participat la eveniment la invitația președintelui Consiliului de administrație al Sberbank, German Gref.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un nou nivel de excelență pentru internetul de acasă: Orange Moldova lansează noile abonamente Giga Fibră cu viteze de până la 2,2 Gbps și Giga Box Wi‑Fi 7

Orange Moldova lansează un nou portofoliu de abonamente Giga Fibră și Giga Box Wi-Fi 7, un router disponibil exclusiv la Orange, care aduce viteze de până la 2,2 Gbps și stabilitate pentru dispozitivele compatibile din casă. Noile abonamente  Giga Fibră oferă viteză de două ori mai mare, la același preț.

Noul portofoliu Giga Fibră, pe scurt:

  • noi abonamente de Internet prin Fibră cu viteze de până la 2,2 Gbps;
  • viteză de două ori mai mare, la același preț;
  • un nou router Giga Box Wi‑Fi 7.

Olga Surugiu, CEO Orange Moldova:

„Prin noul portofoliu Giga Fibră, Orange aduce viteza de 2,2 Gbps în oferta de bază și extinde accesul la tehnologia Wi-Fi 7. Conectivitatea multi-gigabit intră astfel în utilizarea de zi cu zi, pentru mai multe case din Republica Moldova. Această lansare confirmă direcția în care dezvoltăm serviciile fixe Orange: tehnologiile avansate devin servicii accesibile și relevante pentru clienți.”

Viteză de până la 2,2 Gbps pentru o casă conectată

Noile viteze răspund modului în care este folosit internetul acasă, unde mai multe dispozitive împart aceeași conexiune. În timp ce pe un televizor rulează conținut 4K, pe un alt dispozitiv poate avea loc un apel video, iar descărcarea unui fișier de dimensiuni mari poate continua în paralel cu activitățile online din alte camere.

Capacitatea de până la 2,2 Gbps permite desfășurarea simultană a acestor activități și reduce situațiile în care utilizarea intensă a unui dispozitiv afectează experiența celorlalte.

Sergiu POSTICĂ, Director al Departamentului Tehnic, Orange Moldova:

„Viteza de 2,2 Gbps este asigurată de o rețea prin fibră care acoperă peste 650.000 de locuințe din Republica Moldova. Capacitatea tehnologică avansată a rețelelor Orange Moldova ne permite să integrăm aceste viteze în portofoliul Giga Fibră adresat publicului larg. În același timp, monitorizăm rețeaua în timp real pentru ca performanța tehnologiei să se regăsească într-o conexiune performantă și stabilă pentru clienți.”

Giga Box Wi-Fi 7 asigură conexiunea serviciului Internet

Giga Box Wi-Fi 7 este routerul care asigură conexiunea serviciului Internet și o distribuie prin Wi-Fi către dispozitivele compatibile. Noua generație Wi-Fi oferă viteze wireless mai mari și latență redusă, inclusiv atunci când conexiunea este utilizată concomitent pe mai multe dispozitive.

Pentru client, acest lucru se reflectă în stabilitatea apelurilor video și în timpul de răspuns al jocurilor online. Conținutul la rezoluție înaltă poate rula în paralel pe alte dispozitive conectate.

În casele cu mai multe camere, opțiunea Wi‑Fi Confort este soluția care extinde rețeaua pentru o acoperire mai bună în spațiile în care semnalul routerului nu ajunge. 

Disponibilitatea noilor abonamente

Noile abonamente Giga Fibră sunt destinate clienților noi și pot fi conectate în localitățile cu acoperire Fibră Orange. Detaliile despre noile abonamente și verificarea eligibilității adresei sunt disponibile pe www.orange.md/GigaFibra, prin apel la 797 ori 022 977 797 și în magazinele Orange.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: