Олена Кондратюк

VIDEO Doina Gherman, vizită în țara vecină: „Securitatea Ucrainei este securitatea Moldovei”

Vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman efectuează o vizită în Ucraina în contextul reuniunii asociației parlamentare informale United for Ukraine, care se desfășoară în perioada 23-24 februarie. În marja reuniunii, Doina Gherman a avut o întrevedere bilaterală cu omoloaga sa ucraineană Elena Kondratiuk. Oficialele au discutat despre situația din regiunea transnistreană, invazia rusă din țara vecină și colaborarea Parlamentului Republicii Moldova și Radei Supreme a Ucrainei.

Potrivit Radei Supreme de la Kiev, în timpul reuniunii United for Ukraine, participanții au condamnat cu „fermitate” invazia rusă asupra Ucrainei, ocupația ilegală a teritoriilor ucrainene, încălcarea drepturilor internaționale și drepturilor omului, care au drept scop distrugerea poporului și statului ucrainean. „Aceștia au subliniat că nu vor recunoaște niciodată încercările ilegale ale Rusiei de a anexa o parte a teritoriului ucrainean și că sprijină pe deplin obiectivele Ucrainei de a-și restabili suveranitatea și integritatea teritorială în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional”, se arată în comunicatul publicat de Rada Supremă.

rada.gov.ua

„Securitatea Ucrainei este securitatea Moldovei”

Vicepreședinta Radei Supreme Elena Kondratiuk a anunțat că a avut și o întrevedere bilaterală cu Doina Gherman.

„Întâlnirea noastră cu vicepreședintele Parlamentului Moldovei, Doina Gherman, a început cu o discuție despre situația dificilă din Transnistria. Urmărim îndeaproape evoluția acesteia și susținem fără îndoială integritatea teritorială a Moldovei”, a comunicat aceasta.

Potrivit Elenei Kondratiuk, în timpul discuțiilor, Doina Gherman a declarat: „Dacă Ucraina va fi păstrată, atunci și Moldova va fi păstrată. Securitatea Ucrainei este securitatea Moldovei”.

Vicepreședinta Radei Supreme a rugat-o pe omoloaga sa moldoveană ca Parlamentul de la Chișinău să pregătească și să adopte o rezuluție despre deportarea copiilor ucraineni de către Federația Rusă.

De asemenea, Kondratiuk a cerut Republicii Moldova să nu recunoască rezultatele alegerilor prezidențiale din Rusia. „Aceste „alegeri” vor avea loc, evident, și în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei. Lumea democratică nu ar trebui să le recunoască deloc, și nici falsa „alegere” a criminalului internațional Putin ca președinte al Federației Ruse”, a spus oficiala.

Doina Gherman și Elena Kondratiuk au discutat, de asemenea, despre cooperarea interparlamentară în contextul parcursului comun al Moldovei și Ucrainei pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Vicepreședinta Radei Supreme a venit și cu un mesaj de mulțumire pentru țara noastră.

„În ciuda situației dificile din Moldova, aceasta a oferit Ucrainei ajutor umanitar în valoare de 6,7 milioane de dolari și a adăpostit aproape 100 000 dintre cetățenii noștri, femei și copii. Suntem recunoscători pentru ajutor. Viitorul Ucrainei și al Republicii Moldova în UE!”, a conchis Elena Kondratiuk.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, interviu pentru presa ungară, despre aderarea la UE: „Blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”

Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova trebuie să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană în propriul ritm și că blocarea parcursului european al țării nu ar ajuta Ucraina. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației maghiare Valasz Online.

Maia Sandu a spus că, în timpul recentei vizite la Budapesta, a discutat cu prim-ministrul Peter Magyar despre deschiderea ultimelor două clustere de negocieri pentru aderarea la UE, însă nu au fost menționate termene concrete. Totuși, lidera de la Chișinău speră că o decizie favorabilă va fi luată la ultima reuniune a Consiliului UE din acest an.

„Ne dorim să fie deschise ultimele două clustere, pentru care, potrivit Comisiei Europene, ambele țări sunt pregătite din punct de vedere tehnic. Înțeleg că Ungaria discută cu guvernul ucrainean anumite chestiuni bilaterale și sperăm că, în următoarele luni, toate statele membre vor lua o decizie favorabilă pentru ambele țări. Susținem un proces bazat pe merite și nu solicităm scurtături”, a declarat președinta.

Întrebată dacă Republica Moldova ar trebui să accelereze procesul de integrare europeană separat de Ucraina, având în vedere dificultățile cu care se confruntă țara vecină din cauza războiului, Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău nu cer tratament preferențial și susțin avansarea în baza meritelor. Totodată, președinta a subliniat că Republica Moldova trebuie să se concentreze pe propriile reforme.

„Încercăm să menținem Republica Moldova de partea corectă a istoriei și să o păstrăm democratică. De aceea, integrarea europeană este atât de importantă pentru noi. Suntem o țară mică și, totuși, numai în 2025, Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul nostru pentru a interveni în procesele noastre democratice. Am rezistat până acum, dar dacă nu vom demonstra progrese în procesul de integrare europeană, în pofida eforturilor depuse, Rusiei îi va fi mai ușor să-și promoveze narațiunile pe viitor. Vrem să ne păstrăm suveranitatea și democrația, dar vrem și să rămânem prieteni cu Ucraina. Totuși, dacă nu vom reuși să avansăm în procesul de integrare europeană și să ne consolidăm reziliența în fața Rusiei, situația va deveni riscantă”, a adăugat șefa statului.

Întrebată dacă Republica Moldova este pregătită să avanseze pe calea integrării europene „cu sau fără Ucraina”, Maia Sandu a spus: „Eu sunt responsabilă de progresul acestei țări. Și repet: blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Negocierile de aderare au fost deschise oficial în iunie 2024.

Procesul de negociere este împărțit în șase clustere, care cuprind mai multe domenii de reformă. Până în octombrie 2026, Republica Moldova și Ucraina au deschis negocierile pentru patru dintre acestea: „Valori fundamentale”, „Relații externe”, „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Ultimele două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – nu au fost încă deschise oficial.

Ungaria a blocat în repetate rânduri avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei, invocând inclusiv problema drepturilor minorității maghiare din această țară. Blocajul a afectat și parcursul european al Republicii Moldova, ale cărei negocieri au fost asociate cu cele ale Ucrainei.

Maia Sandu a efectuat, în perioada 23-24 octombrie, o vizită la Budapesta cu ocazia comemorării a 70 de ani de la Revoluția maghiară din 1956. În cadrul vizitei, a avut întrevederi cu președintele Ungariei, Andras Baka, și cu premierul Peter Magyar. Discuțiile au vizat inclusiv cooperarea bilaterală și extinderea Uniunii Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: