(VIDEO) Dumitru Alaiba și Rodica Iordanov au depus jurământul în calitate de miniștri. Maia Sandu: Nu suntem aici doar pentru a stinge incendii

Dumitru Alaiba depune jurământul în calitate de ministru al economiei, iar Rodica Iordanov – de ministru al mediului. Ceremonia de depunere a jurământului de învestire a avut loc pe 18 noiembrie, în prezența președintei țării Maia Sandu și a premierului Natalia Gavrilița.

Președinta țării Maia Sandu le-a mulțumit ex-miniștrilor Sergiu Gaibu și Iulianei Cantaragiu pentru eforturile depuse.

„Dar schimbările trebuie făcute și făcute la timp: omul potrivit la locul potrivit. În acest an, Guvernul a trebuit să facă față unor provocări fără precedent. (…) Aceste provocări vor continua, altele noi încă apar, iar cele fundamentale trebuie soluționate. Nu suntem aici doar pentru a stinge incendii, ci pentru a pune țara pe făgașul cel drept. Trebuie să obținem un progres substanțial în transformarea țării într-o democrație viabilă, bazată pe stat de drept și instituții funcționale, care să lucreze în interesul tuturor cetățenilor. Nu putem să ne ocupăm doar de crize, lăsând lucrurile strategice pe mai târziu”, a declarat Maia Sandu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Moldova are nevoie de un Guvern orientat spre rezultate”. Partidul lui Costiuc a fost la consultările cu premierul desemnat

Fracțiunea parlamentară a Partidului „Democrația Acasă” a participat astăzi, 16 iulie, la consultările cu prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan. Reprezentanții formațiunii i-au prezentat un set de priorități pe care le consideră necesare pentru primele 100 de zile de activitate ale viitorului Guvern.

În cadrul consultărilor cu candidatul la funcția de prim-ministru, formațiunea a solicitat, între altele, remanierea echipei guvernamentale, reforma administrației publice și reducerea birocrației, precum și efectuarea unui audit independent privind modul de cheltuire a banilor publici și a fondurilor externe.

Reprezentanții partidului au mai cerut declanșarea unei „lupte reale” împotriva contrabandei, traficului de droguri și criminalității organizate, dar și adoptarea unor măsuri pentru relansarea economiei și sprijinirea antreprenorilor, agricultorilor și producătorilor autohtoni.

Republica Moldova are nevoie de un Guvern orientat spre rezultate, care să acționeze cu responsabilitate, profesionalism și transparență încă din primele luni de mandat”, a transmis partidul după consultări.

Amintim că, pe parcursul zilei, Vasile Tofan a mai avut consultări cu fracțiunea socialiștilor și deputata MAN Olga Ursu. Aceasta urma să se întâlnească și cu fracțiunea „Partidului Nostru”, însă întrevederea nu a mai avut loc. Tofan a întârziat la discuții pentru scurt timp, fapt ce i-a determinat pe deputații PN să plece. De asemenea, fracțiunea comuniștilor a boicotat discuțiile.

***

Omul de afaceri Vasile Tofan a fost desemnat de președinta Maia Sandu pentru funcția de prim-ministru pe 11 iulie, la o săptămână după demisia lui Alexandru Munteanu. Acesta a fost înaintat de Partidul Acțiune și Solidaritate, după consultările cu președinta Maia Sandu.

Vasile Tofan va merge pe 21 iulie în plenul Parlamentului pentru a cere votul de încredere pentru cabinetul său de miniștri și programul de activitate al Guvernului. Ședința plenară va începe la ora 11:00.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: