Chișinăul consolidează cooperarea regională în domeniul turismului durabil prin proiectul SUSTAIN-2

Municipiul Chișinău a găzduit, în perioada 9-10 iulie 2026, cea de-a doua reuniune oficială a partenerilor din cadrul proiectului european SUSTAIN-2 – A Sustainability Model for Tourism (F&B), finanțat prin Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre. 

Evenimentul a reunit reprezentanți ai organizațiilor partenere din Republica Moldova, Grecia, Bulgaria, Turcia și Ucraina, oferind cadrul necesar pentru evaluarea progresului proiectului și stabilirea etapelor următoare de implementare.

Proiectul, lansat la 15 decembrie 2025 pentru o durată de 24 de luni, vizează crearea unui model de sustenabilitate pentru IMM-urile din HoReCa, utilizând inteligența artificială. Obiectivul său cheie este consolidarea unei regiuni a Mării Negre mai competitive și mai „inteligente” prin sprijinirea „economiei albastre” și a turismului inovator. 

Valoarea totală a proiectului este de 1.090.064,6 euro, dintre care 90% reprezintă finanțare europeană. Primăria Municipiului Chișinău beneficiază de un buget de 154.872,22 euro, contribuția proprie fiind de 10%.

Partenerii internaționali au apreciat rolul activ al municipiului Chișinău în cadrul consorțiului și contribuția acestuia la implementarea proiectului. Potrivit Partenerului Lider, Democritus University of Thrace (DUTH), municipiul Chișinău are un rol important în dezvoltarea și testarea unor soluții practice bazate pe inteligență artificială, destinate sprijinirii întreprinderilor din sectorul HoReCa și promovării practicilor sustenabile. 

Reprezentanții Primăriei Municipiului Chișinău au subliniat că administrația locală gestionează în prezent cel mai amplu portofoliu de proiecte externe din istoria capitalei, în valoare de peste 4,5 miliarde de lei, dintre care peste 33 de proiecte sunt în implementare, inclusiv trei dedicate dezvoltării turismului. Prin intermediul SUSTAIN-2, restaurantele, cafenelele și alte afaceri din domeniul ospitalității vor avea acces la instrumente moderne care le vor spori competitivitatea și vor contribui la reducerea impactului asupra mediului.

În cadrul reuniunii, partenerii din Turcia și Ucraina au evidențiat importanța cooperării regionale, menționând că schimbul de bune practici și dezvoltarea unor soluții comune vor sprijini atât tranziția către un turism sustenabil, cât și consolidarea relațiilor dintre statele din regiunea Mării Negre.

În cadrul conferinței, partenerii au evidențiat obiectivele proiectului:

  • Roman Vitiuc (reprezentantul Primăriei Municipiului Chișinău): „Chișinăul își consolidează activ poziția ca destinație turistică de perspectivă și durabilă. În prezent, capitala gestionează cel mai mare portofoliu de proiecte externe, în valoare de peste 4,5 miliarde de lei. Este vorba despre peste 33 de proiecte, inclusiv trei în domeniul turismului. Proiectul SUSTAIN-2 ne va permite să ajutăm restaurantele și cafenelele locale să-și sporească competitivitatea și să reducă impactul asupra mediului”.
  • Symeon Symeonidis (reprezentantul Democritus University of Thrace (DUTH), Grecia): „Primăria Chișinău joacă un rol cheie în SUSTAIN-2, aducând perspectiva unei destinații turistice urbane majore. Împreună dezvoltăm soluții practice bazate pe Inteligența Artificială, care vor ajuta afacerile, vor consolida comunitățile locale și vor introduce practici durabile ce pot fi replicate în întreaga regiune a Mării Negre”.
  • Büşra İrem Karhanlı (reprezentanta Uskudar Urban Services Trade and Industry Joint Stock Organization, Turcia): „Suntem încântați să facem parte din acest consorțiu internațional. Proiectul ne va permite să implicăm în mod direct restaurantele locale, cafenelele și alte instituții în procesele de dezvoltare durabilă, împărtășind această experiență valoroasă cu toți partenerii noștri”.
  • Artem Vashchylenko (reprezentantul Ukrainian Association of Business Support Centers, Ucraina): „Pentru partenerii ucraineni, cooperarea are o importanță strategică. Reconstrucția post-conflict a comunităților noastre va include în mod obligatoriu strategii de turism durabil. Activitatea desfășurată umăr la umăr cu Moldova ne apropie totodată de statutul de membru deplin al UE. Ideologia programului Interreg este de a construi poduri peste Marea Neagră, iar acest pod este deja în curs de edificare”.

Pe parcursul celor două zile de lucru, membrii consorțiului au analizat rezultatele primei etape de implementare și au aprobat planul de activități pentru perioada următoare. În etapa următoare, proiectul va pune la dispoziția IMM-urilor din sectorul HoReCa instrumente digitale pentru optimizarea consumului de resurse, reducerea risipei alimentare și creșterea eficienței operaționale, contribuind astfel la dezvoltarea unui turism modern, competitiv și sustenabil în municipiul Chișinău și în întreaga regiune a Mării Negre.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

„Energocom va veni cu solicitare și deja ANRE-ul se va expune”: Junghietu, despre tariful la gaz

Estimările Ministerului Energiei indică un risc serios de creștere a prețurilor atât a produselor petroliere, cât și a gazelor naturale, în perioada următoare. Declarațiile au fost făcute de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a precizat că această creștere ar putea fi semnificativă. În ceea ce privește gazele naturale, Junghietu a spus că prețul actual de achiziție este net superior celui inclus în tarif și că devierile Energocom depășesc 180 de milioane de lei. Potrivit ministrului, reieșind din achizițiile efectuate, Energocom va veni cu o solicitare către ANRE, iar Agenția se va pronunța asupra acesteia.

La ședința Guvernului din 22 septembrie, Junghietu a declarat că „Ministerul Energiei urmărește evoluția prețurilor gazelor naturale și produselor petroliere pe piețele internaționale și, desigur, impactul lor posibil asupra costurilor de aprovizionare a Republicii Moldova”. „Estimările noastre indică un risc serios de creștere a prețului plătit de consumatori în perioada următoare. Această creștere ar putea fi semnificativă și ar apăsa asupra bugetelor familiilor. Astăzi nu putem anunța un nou tarif și nici o dată la care acesta s-ar aplica. Orice eventuală solicitare de ajustare trebuie examinată de ANRE pe baza costurilor justificate”, a comunicat ministrul.

Ulterior, după ședința Guvernului, Junghietu, referindu-se la gazele naturale, a spus că „prețul actual de achiziție este net superior celui inclus în tarif”. „Cum am mai spus, inclusiv la deschiderea ședinței de Guvern, (…) reieșind din achizițiile pe care le-a făcut Energocom, ei vor veni, conform metodologiei, către ANRE cu solicitare și deja ANRE-ul se va expune”, a adăugat ministrul.

Întrebat dacă tariful la gaz ar putea fi majorat cu 6-7 lei, Junghietu a răspuns: „Vom ști clar cât ne vor costa gazele în luna octombrie abia pe 30 septembrie, dar adevărul este că pe lângă devierile negative acumulate de Energocom în perioada verii care au fost incluse în tarif, deja devierile cumulate ale Energocom depășesc 180 de milioane de lei. (…) Conform metodologiei, urmează Energocom să se adreseze ANRE-ului și ANRE, după ce va efectua analizele și calculul, va veni cu modificarea”.

***

Menționăm că, pe 1 septembrie 2026, a intrat în vigoare noul tarif pentru gazele naturale. Consumatorii casnici vor achita 20,30 de lei pentru un metru cub de gaz, cu aproximativ 5,88 lei mai mult. ANRE a aprobat majorarea tarifului pe 21 august, în pofida criticilor și a protestelor organizate în fața sediului instituției. ANRE a explicat anterior că principalul factor care a determinat revizuirea tarifului este creșterea costului de achiziție a gazelor naturale.

În ceea ce privește produsele petroliere, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat pe 22 septembrie că prețurile pe piața europeană și pe cea regională au tendința de creștere. Astfel, oficialul a admis că, pe fondul scumpirilor, prețul motorinei în Republica Moldova poate ajunge la 40 de lei pe litru. Mai mult, el a spus că devine tot mai evident scenariul în care motorina va depăși și acei 40 de lei la litru. Între timp, ANRE a anunțat noile prețuri la carburanți, care vor crește din nou. Detalii AICI.

***

Precizăm că Guvernul a aprobat un proiect prin care propune Parlamentului declararea stării de urgență în sectorul energetic și hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia a fost luată pe 22 septembrie, după ce, în ajun, în cadrul ședinței Consiliului Național de Securitate, prezidate de șefa statului Maia Sandu, s-a convenit asupra necesității instituirii stării de urgență în domeniul energetic și hidrologic. Ședința Parlamentului este programată pentru ora 14:30.

Restaurarea Arcului de Triumf din Chișinău. Ministerul Culturii: Ne propune să începem lucrările în martie-aprilie

Arcul de Triumf din centrul Chișinăului va fi restaurat. Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, 22 septembrie, o decizie care permite pregătirea și demararea procesului de restaurare a monumentului. Autoritățile își propun să înceapă lucrările în martie-aprilie 2027.

Potrivit hotărârii aprobate de Guvern, Arcul de Triumf și terenul aferent vor fi incluse în lista bunurilor imobile proprietate publică a statului. Monumentul va fi administrat de Ministerul Culturii, iar terenul aferent va fi gestionat de Agenția Proprietății Publice.

Clarificarea statutului juridic al monumentului și înregistrarea acestuia în Registrul bunurilor imobile sunt necesare pentru demararea lucrărilor de restaurare.

Ne-am propus ca procesele administrative și cele tehnice să fie finalizate până la sfârșitul acestui an, astfel încât în 2027 să putem organiza achiziția, selecția antreprenorilor și să începem lucrările în lunile martie-aprilie”, a declarat ministrul Culturii, Dan Suruceanu, citat într-un comunicat al Guvernului.

Pentru anul 2026, Ministerului Culturii i-au fost alocate 5 milioane de lei pentru pregătirea documentației tehnice și elaborarea studiului de fezabilitate pentru proiectul „Restaurarea Arcului de Triumf din Chișinău”.

Arcul de Triumf are o suprafață de 131,2 metri pătrați, iar terenul aferent are o suprafață de 0,0151 hectare. Monumentul face parte din ansamblul „Porțile Sfinte și Scuarul”, inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.

Andrei Mardari / NewsMaker

Scumpirea pașapoartelor, amânată: de când vor fi aplicate noile tarife în Republica Moldova

Aplicarea noilor tarife pentru pașapoarte în Republica Moldova a fost amânată cu 15 zile, până la 15 octombrie. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri astăzi, 22 septembrie, pentru a permite utilizarea stocului existent de blanchete pentru actualele modele de pașapoarte.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, Agenția Servicii Publice mai dispune în prezent de blanchete pentru pașapoartele actuale, iar numărul cererilor depuse a fost mai mic decât cel estimat inițial.

Inițial, noile tarife urmau să intre în vigoare la 30 septembrie. În acest context, Executivul a decis modificarea punctului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 398 din 2026 și prelungirea cu 15 zile a perioadei în care cetățenii pot solicita pașaportul la tarifele actuale.

Astfel, până la 15 octombrie inclusiv, cetățenii vor putea depune cereri pentru eliberarea pașaportului în baza tarifelor actuale, care sunt mai mici.

MAI a precizat că perioada suplimentară va permite cetățenilor să-și planifice solicitarea și să obțină documentul în condițiile actuale, iar Agenției Servicii Publice îi va permite să utilizeze blanchetele deja disponibile.

Amintim că, actualmente, eliberarea unui pașaport în termenul standard de 20 de zile lucrătoare costă 650 de lei. Odată cu intrarea în vigoare a noilor tarife, prețul unui pașaport eliberat în termenul standard va crește la 790 de lei, cu 140 de lei mai mult decât în prezent.

ntv.md

Junghietu admite că motorina ar putea ajunge la pragul de 40 de lei și să-l depășească. Cât vor costa miercuri carburanții

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că prețurile pe piața europeană și pe cea regională au tendința de creștere. Astfel, oficialul a admis că, pe fondul scumpirilor, prețul motorinei în Republica Moldova poate ajunge la 40 de lei pe litru. Mai mult, el a spus că devine tot mai evident scenariul în care motorina va depăși și acei 40 de lei la litru. Între timp, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri la carburanți, care vor crește din nou.

„La moment, atât pe piața europeană, cât și pe cea regională, se observă o creștere semnificativă a prețurilor. Acest lucru este, în mare parte, datorat unui deficit de motorină, de kerosen. (…) Observăm că prețurile au tendința de creștere la motorină, pot să ajungă și la 40 de lei. (…) Noi trebuie să fim pregătiți, să avem pârghii în cadrul legal care să ne permită să intervenim rapid în scenariul în care, da – el devine tot mai evident, motorina va depăși acei 40 de lei la litru, iar potențialul impact asupra economiei, asupra cetățenilor, asupra agricultorilor ar fi semnificativ. Noi trebuie să avem pârghii să intervenim la nevoie pentru a atenua acest impact”, a declarat Junghietu, după ședința Guvernului din 22 septembrie.

ANRE a anunțat că, pe 23 septembrie, un litru de benzină 95 va costa 34 de lei și 4 bani, cu 5 bani mai mult decât astăzi, iar un litru de motorină va costa 36 de lei și 63 de bani, cu 11 bani mai mult. 

De precizat că prețul motorinei a crescut constant începând cu 3 septembrie, iar cel al benzinei – începând cu 15 august. Spre comparație, pe 1 septembrie, un litru de benzină 95 costa 31 de lei și 25 de bani, iar un litru de motorină – 32 de lei și 89 de bani. Reprezentanții ANRE au explicat anterior că majorarea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru produsele petroliere pune presiune asupra prețurilor carburanților din Republica Moldova.

Zilele trecute, deputatul din opoziție Ion Chicu a declarat că motorina ar putea ajunge la 40 de lei litrul și că „asta deja este clar pentru toți”. Aflat la aceeași emisiune cu Chicu, deputatul partidului de guvernare Adrian Băluțel nu a respins și nici nu a confirmat afirmațiile deputatului din opoziție. Totuși, înainte de aceasta, el menționa că „nimeni nu știe” dacă tariful la motorină va continua să crească. Detalii AICI. În următoarea săptămână, dacă cotațiile rămân la nivelul actual sau scad, pragul de 40 de lei la motorină nu ar trebui să fie atins, a declarat pe 17 septembrie directorul general al ANRE, Alexei Taran. Totuși, el a adăugat că „ce o să fie mai departe” este incert. Detalii AICI.

Facebook/Centrul Național Anticorupție

Escrocherie cu vânzarea unui teren din Chișinău, cu un prejudiciu de peste 2 mln de lei. Administratorul unei companii, reținut

Administratorul unei companii din municipiul Chișinău a fost reținut astăzi, 22 septembrie, de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție într-un dosar de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Prejudiciul este estimat la peste 2 milioane de lei. Informațiile au fost confirmate de Procuratura Anticorupție (PA) într-un comunicat.

Potrivit PA, bărbatul este bănuit că s-ar fi prezentat drept administrator autorizat și ar fi propus mai multor agenți economici să participe la o licitație pentru vânzarea unui teren din Chișinău, estimat la aproximativ 7 milioane de lei.

Pentru participarea la licitație, suspectul ar fi solicitat aconturi pentru teren și taxe de participare. După încasarea banilor, acesta și-ar fi însușit mijloacele financiare obținute.

Conform sursei citate, în dosar sunt mai multe părți vătămate, iar prejudiciul estimat depășește 2 milioane de lei.

Astăzi, ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliul bănuitului. În urma descinderilor au fost ridicate obiecte și documente relevante pentru cauza penală.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolator.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea eventualelor persoane implicate în schemă.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: