O posibilă investiție de 200–500 de milioane de euro în sectorul imobiliar din Chișinău este discutată cu un investitor dintr-o țară asiatică. Proiectul ar putea include un complex rezidențial cu locuințe de lux, un centru comercial și un hotel de cinci stele. Totuși, Republica Moldova nu dispune, în prezent, de un mecanism care să permită oferirea gratuită a terenurilor în schimbul realizării unor investiții de asemenea anvergură, ceea ce ar putea reduce atractivitatea țării pentru investitor. Declarațiile au fost făcute de directoarea Agenției de Investiții, Natalia Bejan, în ediția din 11 octombrie a emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.
Potrivit acesteia, investitorul și-a exprimat disponibilitatea de a veni în Republica Moldova cu o investiție de cel puțin 200 de milioane de euro, suma discutată ajungând până la 500 de milioane de euro.
„Este vorba despre construcția de case, apartamente de lux, care ar fi construite cu un shopping centru la baza acestui complex rezidențial, cu hotel de cinci stele, care nu există ca brand în Republica Moldova”, a declarat Natalia Bejan.
Directoarea Agenției de Investiții a explicat că, în alte țări, inclusiv în state membre ale Uniunii Europene, autoritățile oferă uneori terenuri gratuit investitorilor, în schimbul angajamentului de a realiza proiecte de valoare mare.
„La acest moment, noi nu avem un mecanism… Și desigur că tema este super tabuizată. De ce noi ar trebui să scoatem un teren și să-l oferim cu titlu gratuit unui investitor? Cum să o facem? Și în general există un pic de frică de parteneriate publice private, din cauză că avem traume istorice, experiențe că lucrul acesta nu s-a întâmplat okay. Și, respectiv, punem astfel de investitori în fața faptului că suntem gata să scoatem la licitație terenurile, dar trebuie să plătească un preț pentru ele. Și atunci noi nu suntem numaidecât foarte interesanți, comparativ cu alte țări unde vine statul și spune „vă dăm teren””, a spus ea.
Întrebată ce beneficii aduce Republicii Moldova o astfel de investiție, Bejan a declarat: „Managementul celorlalte spații comerciale, ei le asigură pe durata întregii existențe, fie că este vorba de shopping centru, fie că este vorba de un hotel. Plus, este vorba de managementul clădirii. Deci este vorba de clădiri în care există recepție la intrare, acces limitat pentru persoanele din extern, tipuri de complexe rezidențiale care nu există în Republica Moldova. (…) Îmi este greu să zic că ar aduce un impact pur economic sau de exporturi, de exemplu. Desigur că nu ar fi impactul în direcția asta. În același timp, ca locuitor al Chișinăului, eu îmi doresc un oraș frumos”.