zerkalo.io

VIDEO Echipa lui Navalnîi susține că a găsit încă două vile în Italia, care ar aparține propagandistului rus Vladimir Soloviov

Moderatorul de televiziune Vladimir Soloviov, care a fost inclus în lista de sancțiuni adoptate de țările UE pentru susținerea agresiunii împotriva Ucrainei, se pare că deține mai multe proprietăți pe malul lacului Como din Italia, decât se cunoștea inițial. Cel puțin asta se arată în cea mai recentă investigație publicată de echipa opozantului Alexei Navalnîi, aflat în închisoare.

Informația despre proprietățile lui Vladimir Soloviov din apropierea lacului Como a fost făcută publică datorită echipei lui Navalnîi. După adoptarea sancțiunilor, autoritățile din Italia au aplicat sechestru asupra a două vile, evaluate la suma totală de circa 8 mln de euro.

Pe 14 martie, pe canalul de YouTube lansat recent de susținătorii lui Navalnîi, a fost publicată o nouă investigație. Potrivit autorilor, Soloviov ar mai deține alte două imobile în Italia. În primul caz, moderatorului rus îi aparține o parte dintr-o vilă, iar în cel de-al doilea – un conac de mărimi impresionante, cumpărat în 2021 și înregistrat pe numele mamei sale.

Activiștii au informat comitetul de securitate financiară al Italiei și au solicitat ca, în conformitate cu sancțiunile UE, să fie puse sub sechestru și aceste două imobile. De asemenea, ei au cerut ca familia lui Soloviov să fie privată de vize și de drept de ședere temporară în Italia, întrucât, potrivit activiștilor, deplasările lor s-ar face din banii moderatorului care susține atacul asupra Ucrainei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Sandu, după ce o dronă s-a prăbușit la Telenești: „Războiul dus de Rusia continuă să pună în pericol viețile moldovenilor”. Reacția Kievului

Președinta Maia Sandu a condamnat încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de o dronă de atac rusească, care s-a prăbușit în apropierea unei case. Șefa statului a menționat că războiul dus de Federația Rusă în Ucraina „pune în pericol viețile” cetățenilor moldoveni. Totodată, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a transmis un mesaj în care a reiterat solidaritatea Ucrainei cu țara noastră.

„Războiul dus de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor Republicii Moldova. Astăzi, o dronă de atac rusească de tip Geran a încălcat spațiul nostru aerian și s-a prăbușit în apropierea unor locuințe și a unei instalații energetice. Condamnăm acest nou act periculos”, a scris Maia Sandu pe platforma X.

Și ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a transmis un mesaj după incident.

„Ne alăturăm Republicii Moldova în condamnarea fermă a încălcării flagrante de către Rusia a spațiului aerian moldovenesc. Dragi prieteni moldoveni, suntem pe deplin solidari cu voi. Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea mult dincolo de granițele Ucrainei și impun un răspuns european ferm și unit”, a declarat diplomatul.

Amintim că, pe 23 octombrie, o dronă s-a prăbușit în satul Chiștelnița, raionul Telenești, la o distanță de până la 100 de metri de o locuință. Cazul a avut loc astăzi, 23 octombrie. Poliția a fost sesizată de un localnic, iar la fața locului au intervenit oamenii legii.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că incidentul „constituie o încălcare gravă a suveranității și securității Republicii Moldova și reprezintă o amenințare directă la adresa siguranței cetățenilor”. Totodată, instituția a anunțat că, drept răspuns, un colaborator al ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: