VIDEO Fiul de 16 ani al lui Kadîrov a primit medalie de la o competiție, la care nu a participat

Fiul șefului Ceceniei, Adam Kadîrov, în vârstă de 16 ani, a primit un nou premiu – o medalie de la așa-numita competiție a forțelor speciale UAE SWAT Challenge din Dubai. Cel mai bun rezultat din a patra zi a competiției a fost arătat de echipa „Ahmat”, formată din luptători din regimentul special al Ministerului Afacerilor Interne pentru Cecenia, scrie Radio Svoboda.

Fiul cel mai mic al lui Kadîrov nu a participat la competiție, dar a fost primul care a urcat pe scenă pentru a primi premiul. Cel puțin asta rezultă dintr-un videoclip publicat de președintele Parlamentului cecen Magomed Daudov. Potrivit acestuia, Adam Kadîrov i-a „sprijinit” pe luptătorii Ahmat la competițiile din Dubai.

Potrivit agenției de stat „Groznîi-inform”, fiul șefului Ceceniei a participat la ceremonia de premiere în calitate de „șef al departamentului de securitate” al tatălui său – funcție pe care Adam Kadîrov a primit-o toamna trecută, după ce l-a bătut în închisoare pe Nikita Juraveli, care a fost arestat pentru arderea Coranului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan

Tofan, despre relația cu România pe fondul crizei politice: Sperăm ca relația frățească să continue, indiferent de cine va fi noul prim-ministru

Republica Moldova mizează pe continuarea relației strânse cu România, indiferent de cine va conduce viitorul Guvern de la București, în contextul crizei politice din țara vecină. Afirmația a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan într-un interviu pentru Agerpres, care a fost publicat pe 29 septembrie.

„Avem o relație foarte bună cu România, indiferent de ce ar fi la București. Sperăm că această relație strategică, dar mai mult decât strategică, frățească, vreau să spun, să continue, indiferent de cine va fi noul șef al Guvernului la București”, a declarat Vasile Tofan.

Totodată, oficialul a menționat că Republica Moldova contează pe sprijinul Bucureștiului în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană.

„România este o țară puternică, este o țară cu o voce importantă în Uniunea Europeană și, foarte important, la Consiliul European, când se va decide soarta Moldovei, dacă avansăm sau nu, România să vorbească cu o voce tare, la fel cum a făcut-o până acum, și contăm foarte mult pe susținerea României în acest parcurs”, a spus el.

Amintim că criza politică din România a început la sfârșitul lunii aprilie, după ce PSD și-a retras sprijinul pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan. Executivul a fost demis prin moțiune de cenzură, inițiată de PSD și AUR, pe 5 mai, iar de atunci partidele parlamentare nu au reușit să formeze o majoritate stabilă pentru învestirea unui nou guvern. Președintele Nicușor Dan a desemnat doi candidați pentru funcția de prim-ministru, însă negocierile dintre principalele formațiuni politice au rămas blocate. La mijlocul lunii septembrie, șeful statului l-a desemnat pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de premier.

Mureșan va merge pe 29 septembrie în plenul Parlamentului pentru a cere vot de încredere pentru programul de guvernare și cabinetul de miniștri pe care le propune. Pentru învestirea Executivului sunt necesare minim 233 de voturi.

Siegfried Mureșan este eurodeputat al Partidului Național Liberal (PNL) și vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE), cel mai mare grup politic din Parlamentul European. El este considerat unul dintre principalii susținători ai Republicii Moldova la Bruxelles, fiind președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova și unul dintre promotorii sprijinului financiar și ai integrării europene a țării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: