Imagini postate pe rețelele de socializare surprind focuri de artificii lansate dintr-o mașină în curtea unor blocuri de locuit din Chișinău. Pentru NewsMaker, ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic, a declarat că incidentul a fost înregistrat la poliție în seara zilei de 31 mai, iar identitatea șoferului a fost stabilită, acesta urmând să fie sancționat.
Potrivit ofițerului de presă, cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Centru pe 31 mai, la ora 20:00.
„Este stabilită și identitatea șoferului, care urmează să fie sancționat conform legislației”, a adăugat ofițera de presă.
Potrivit celor relatate pe online, incidentul s-a produs pe strada Nicolae Testimițanu, în aceeași curte unde, în seara zilei de 1 mai, un incendiu la balcon a fost provocat de focuri de artificii lansate în curtea blocurilor.