Andrei Mardari / NewsMaker

(VIDEO) Gavrilița nu exclude că energia electrică s-ar putea scumpi din nou: „Scenariile arată un preț un pic mai scăzut de 10 lei”

Premierul Natalia Gavrilița a fost întrebată cât de reale sunt declarațiile experților din domeniu precum că tariful la energia electrică ar putea ajunge până la 10 lei/kWh. Deşi a evitat să spună la cât ar putea ajunge prețul, Gavrilița a precizat că acesta nu va depăşi suma de 10 lei.

„Avem diverse scenarii, trebuie să spun că este un preț prea mare 10 lei. Deci, scenariile noastre arată un preț un pic mai scăzut. Nu vreau să speculez la cât ar putea să ajungă prețul pentru că Guvernul muncește zi de zi ca să găsească contracte mai avantajoase”, a comunicat premierul, în cadrul unei „Ediţii Speciale” de la Radio Moldova.

Prin urmare, oficialul moldovean a îndemnat cetățenii să economisească.

„Or acest lucru contează nu doar pentru buzunarul întreprinderilor, a familiilor, dar şi pentru cât de mult va creşte tariful pe viitor. (…) Cu cât mai mult vom economisi, cu atât mai mic va fi tariful şi cu atât mai puţin va cheltui statul pentru compensaţii”, a mai declarat Gavrilița în cadrul ediției.

De menționat că cetățenii Republicii Moldova vor achita de astăzi mai mult pentru curentul electric. Cei din centrul și sudul țării vor plăti 4,77 lei/kWh, iar cei din nordul țării – 4,81 lei/kWh. Tarifele majorate au intrat în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: