NewsMaker

(VIDEO) Iarna a ajuns în nordul țării: imagini cu stratul de zăpadă de la Drochia. Ce vreme ne așteaptă de Crăciun

Iarna și-a intrat în drepturi în nordul Republicii Moldova. La Drochia a nins, iar stratul de zăpadă depus a ajuns la câțiva centimetri.

Potrivit meteorologilor, vremea va rămâne rece și în următoarele zile. Temperaturile minime vor coborî până la –12 grade Celsius pe timpul nopții, iar maximele diurne nu vor depăși –5 grade Celsius. În ziua de 25 decembrie, de Crăciun pe stil nou, sunt prognozate precipitații sub formă de lapoviță, ninsoare și ploaie. Totodată, pe întreg teritoriul țării va intra în vigoare avertizarea Cod Galben de scădere a temperaturii.

Începând cu 27 decembrie, aerul polar se va retrage treptat, iar valorile termice vor reveni la niveluri normale pentru această perioadă a anului. Astfel, până pe 29 decembrie, minimele nocturne vor oscila între –6 și –1 grad Celsius, iar maximele pe timp de zi nu vor depăși +3 grade Celsius.

Reamintim, în urma precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare, mai multe drumuri naționale din nordul și centrul Republicii Moldova au fost acoperite cu polei și zăpadă. Pe parcursul nopții trecute, drumarii au intervenit în mai multe raioane și au împrăștiat aproximativ 370 de tone de sare tehnică.

Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de iarnă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mitropolia Basarabiei

Mitropolitul Basarabiei și mitropolitul Moldovei, discuție la Președinție despre „necesitatea inițierii unui dialog”

Conducerile Mitropoliei Basarabiei (subordonată Patriarhiei Române) și Mitropoliei Moldovei (subordonată Patriarhiei Ruse) s-au întâlnit pe 26 august, la ședința solemnă de la Președinție, dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței. Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropoliții au avut o discuție care a vizat necesitatea inițierii unui dialog.

Mitropolia Basarabiei a declarat că, înainte de ședința solemnă, mitropolitul Antonie „a purtat o discuție deschisă cu Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, despre necesitatea inițierii unui dialog instituțional între cele două Mitropolii ortodoxe care își desfășoară activitatea în Republica Moldova”.

„Cei doi ierarhi și-au exprimat disponibilitatea de a depune eforturi pentru deschiderea unei comunicări directe și constante. Formatul viitoarelor întrevederi, temele prioritare și direcțiile unei posibile cooperări urmează să fie stabilite în perioada următoare. Această disponibilitate pentru dialog reprezintă un semnal important într-un context bisericesc marcat de tensiuni care au afectat clerici, comunități parohiale și relațiile dintre credincioși. Comunicarea directă și responsabilă poate contribui la depășirea neînțelegerilor și la consolidarea păcii bisericești și sociale”, a comunicat Mitropolia Basarabiei.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropolitul Antonie a avut o discuție și cu episcopul romano-catolic de Chișinău, Anton Coșa, în cadrul căreia a fost apreciată „buna cooperare dezvoltată între Mitropolia Basarabiei și Episcopia Romano-Catolică de Chișinău, îndeosebi prin structurile social-filantropice ale celor două instituții, ale căror proiecte răspund unor nevoi importante ale societății”.

Menționăm că cei doi mitropoliți și episcopul romano-catolic de Chișinău au stat alături în cadrul ceremoniei solemne de la Președinție.

Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei

Menționăm că mitropolitul Basarabiei a fost ales în luna iulie în această funcție. În cadrul ceremoniei de întronizare s-a menționat că de la noul mitropolit se așteaptă inclusiv să „cultive relații de respect reciproc cu alte culte oficial recunoscute, pentru păstrarea păcii sociale”.

Amintim că relația dintre Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei a fost marcată în ultimii ani de tensiuni legate de plecarea unor preoți de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei, reacțiile reprezentanților Mitropoliei Moldovei și, în acest context, situația lăcașurilor de cult.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: