Colaj NM

VIDEO „Încă un exemplu că justiția nu respectă legea”. Maia Sandu, despre eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest la domiciliu

Președinta Maia Sandu crede că eliberarea din arest la domiciliu a fostului deputat democrat Vladimir Andronachi „este încă un exemplu al faptului că justiția nu respectă legea”. Potrivit șefei statului, instituțiile statului trebuie să se sesizeze. În același timp, președinta a declarat că va insista pe o evaluare externă extraordinară, astfel încât „toți judecătorii și procurorii care au comis asemenea abuzuri să fie eliminați din sistem”. 

În cadrul unor declarații pentru jurnaliști, Maia Sandu a comentat eliberarea din arest la domiciliu sub „garanție personală” a fostului deputat Vladimir Andronachi.

„Este încă un exemplu al faptului că justiția nu respectă legea și avem un caz în care prin abuz se încearcă salvarea unui om acuzat de grave scheme de corupție. Sunt instituții ale statului care trebuie să se sesizeze, să ia măsuri. Noi, la rândul nostru, o să insistăm pe curățarea sistemului de asemenea oameni, de oameni care iată încearcă să-și folosească funcția abuziv pentru a extrage probabil foloase personale și pentru a face jocul corupților”, a comunicat Sandu, pentru NordNews.

„Noi o să insistăm pe evaluarea externă extraordinară, așa încât toți judecătorii și procurorii care au comis asemenea abuzuri să fie eliminați din sistem”, a conchis Maia Sandu.

Amintim că Vladimir Andronachi a fost eliberat din arest la domiciliu sub „garanție personală”, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Anunțul a fost făcut, pe 11 august, de reprezentanții Procuraturii Anticorupție. Procuratura a precizat că fostul deputat democrat a fost eliberat sub garanția a patru persoane – doi primari din raionul Cahul, un reprezentant al cultului religios și un civil. Conform procedurii, garanții lui Andronachi au depus în contul Procuraturii Anticorupție 22 000 mii lei.

Procuratura Anticorupție a menționat că „se află în imposibilitate de a contesta încheierea judecătorească”.

Fostul deputat Vladimir Andronachi, considerat un apropiat al ex-liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc, a fost reținut pe 2 noiembrie 2022 în Ucraina și extrădat în aceeași zi polițiștilor de frontieră moldoveni. Pe numele lui au fost emise două mandate, în două dosare penale distincte, numite generic „Frauda bancară” și „Metalferos”.

În dosarul „Metalferos”, Andronachi este acuzat de crearea unui grup criminal organizat, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, în timp ce în dosarul fraudei bancare, Andronachi este învinuit că, alături de alte persoane, a simulat încheierea unui contract de investiţii în reconstrucţia unui imobil cu Banca de Economii. Ei ar fi sustras astfel din conturile băncii 32 de milioane de lei.

Vladimir Andronachi pledează nevinovat. Anterior, el a declarat că a fost pus sub învinuire la comandă politică.

În aprilie 2023, Andronachi a scăpat de Penitenciarul nr.13, după aproape jumătate de an de arest preventiv. Fostul parlamentar a fost transferat în arest la domiciliu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: