Autoritatea Aeronautică Civilă

(VIDEO) Informațiile despre o aeronavă prăbușită la Ialoveni nu s-au confirmat

Pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini cu un aparat de zbor de mici dimensiuni, cuprins de flăcări. Despre incident a fost sesizată și Poliția, are a precizat că, potrivit unui martor, obiectul zburător s-ar fi prăbușit în raza raionului Ialoveni. Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a precizat că informațiile nu s-au confirmat.

Poliția a anunțat în după-amiaza de 25 mai că a fost sesizată de către pasagerul unui microbuz precum că, în timpul deplasării,  ar fi observat la distanță un aparat de zbor de mici dimensiuni în flăcări în timp ce cade în raza raionului Ialoveni.

„Toate subdiviziunile specializate au intervenit imediat. Până la această oră nu a fost identificat nici un aparat de zbor sau fragmente. În același timp, polițiștii au luat legătura cu reprezentații companiilor care organizează zboruri locale, deocamdată nefiind comunicată nici o informație în acest sens. Rugăm cetățenii care au fost martori sau dețin anumite informații despre locație să ne sesizeze imediat la 112”, au precizat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției.

Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a anunțat că informațiile despre prăbușirea aeronavei nu s-au confirmat.

„În urma imaginilor difuzate pe rețelele de socializare, Autoritatea Aeronautică Civilă dezminte zvonurile conform cărora o aeronavă de mici dimensiuni s-ar fi prăbușit în această după-amiază. Instituțiile specializate au reacționat prompt, însă până în acest moment, informația nu a fost confirmată. Toate aeronavele care au depus plan de zbor pentru astăzi, 25 mai, au decolat și aterizat fără a raporta alarme sau incidente. De asemenea, radarele nu au identificat niciun obiect sau aeronavă de mici dimensiuni care să fi intrat în spațiul aerian controlat. Inspectoratul General de Poliție confirmă, de asemenea, că în urma apelurilor telefonice primite de la martori, echipajele s-au deplasat imediat la fața locului pentru a investiga circumstanțele. Din fericire, nu s-a găsit nicio dovadă a vreunui incident aviatic”, au anunțat reprezentații instituției.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Pasagerii și angajații aeroportului din Chișinău, evacuați noaptea trecută: alertă falsă cu bombă

Pe 27 octombrie, aproape de miezul nopții, la aeroportul din Chișinău a fost semnalată o alertă de minare, fiind evacuați pasagerii și personalul aeroportuar. În urma verificărilor, alerta s-a dovedit a fi falsă. Informația a fost comunicată de Poliția de Frontieră în dimineața zilei de 28 octombrie.

Potrivit instituției, alerta a fost înregistrată în jurul orelor 23:38.

„Polițiștii de frontieră au intervenit operativ pentru evacuarea pasagerilor și a personalului aeroportuar, conform procedurilor de securitate. În urma verificărilor efectuate de serviciile specializate, nu au fost depistate obiecte suspecte sau explozive, iar alerta s-a dovedit a fi falsă”, a comunicat Poliția de Frontieră.

Potrivit instituției de la frontieră, la acest moment, aeroportul își desfășoară activitatea în regim normal, fără întreruperi.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: