Antena 3

VIDEO Inundații devastatoare în Italia: 8 oameni au murit. Grand Prix-ul a fost amânat

Cel puțin 8 persoane au murit din cauza ploilor torențiale din regiunea Emilia-Romagna din nordul Italiei, care au provocat inundații pe scară largă. Totodată, circa 5 000 mii de oameni au fost evacuați din casele lor din cauza calamității, relatează Reuters.

„Ploaia nu s-a oprit și nu se va opri timp de câteva ore. Ne aflăm într-o situație foarte, foarte dificilă”, a avertizat Titti Postiglione, adjunctul șefului Agenției de Protecție Civilă.

Meteorologii spun că ploile abundente și prelungite au ajuns în regiune după luni de zile fără precipitații, ceea ce a făcut ca solul să se usuce și să își piardă capacitatea de a absorbi rapid cantități mari de apă.

Potrivit Reuters, paisprezece râuri locale s-au revărsat, iar locuitorii din unele orașe au fost nevoiți să fugă de inundații pe acoperișuri, de unde au fost evacuați cu elicoptere și bărci de cauciuc. Primarii din alte localități îi îndeamnă pe oameni să rămână în case.

Vicepreședintele regiunii Emilia-Romagna, Irene Priolo, a declarat pentru presa locală că cadavrele a 8 persoane au fost depistate în orașele Forlì, Cesena și Cesenatico. Alți trei locuitori din regiune sunt dați dispăruți.

Din cauza inundațiilor, circulația a fost suspendată pe unele tronsoane de drumuri și căi ferate. Pagube serioase au fost provocate la Ravenna, a declarat primarul orașului.

Totodată, Campionatul Mondial de Formula 1, care trebuia să aibă loc în acest weekend la Imola, oraș în apropierea multora dintre zonele cele mai afectate, a fost anulat după ce guvernul a declarat că serviciile de urgență trebuie să se concentreze pe operațiunile de salvare.

„Decizia a fost luată deoarece nu este posibil să se desfășoare evenimentul în condiții de siguranță pentru fanii noștri, echipele și personalul nostru”, au declarat organizatorii Formulei 1 într-un comunicat.

Antena 3
Antena 3
Antena 3

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

32 de ani de ILTC: limba engleză ca instrument pentru cei care dezvoltă educația

La începutul lunii octombrie, International Language Training Center (ILTC) marchează 32 de ani de activitate. În acest an, aniversarea școlii are loc în contextul unor proiecte care depășesc cadrul obișnuit al procesului educațional: ILTC susține copiii din familii cu posibilități financiare limitate, dezvoltă inițiative profesionale pentru cadrele didactice și consolidează colaborarea cu comunitatea educațională din Republica Moldova.

Unul dintre aceste proiecte este programul gratuit de limba engleză destinat mentorilor naționali, lansat de ILTC în martie 2026, în colaborare cu Institutul Național pentru Educație și Leadership (INEL) și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Mentorii naționali lucrează direct cu cadrele didactice și contribuie la promovarea abordărilor educaționale moderne în școli, regiuni și comunități profesionale. Pentru ei, limba engleză nu este doar o limbă străină, ci un instrument de dezvoltare profesională, care oferă acces la resurse educaționale internaționale, literatură de specialitate și comunicare profesională cu colegii din alte țări.

Mentorii naționali au parcurs deja aproximativ șase luni de studiu. În cadrul unei întâlniri organizate la ILTC, participanții au obținut certificate la finele nivelului și au împărtășit impresii despre experiența de instruire.

Lucia Caciuc, șefa Direcției Mentorat și formare continuă din cadrul Institutului Național pentru Educație și Leadership (INEL), subliniază că studierea limbii engleze extinde oportunitățile profesionale ale cadrelor didactice — de la accesul la literatura de specialitate în original până la participarea în programe internaționale și schimbul de experiență. Ea a evidențiat, de asemenea, valoarea colaborării cu ILTC, profesionalismul cadrelor didactice și avantajele formatului online, potrivit  pentru specialiștii din diferite regiuni ale țării.

„Pentru mine, acest curs a fost nu doar o oportunitate de a-mi îmbunătăți limba engleză, ci și o dovadă că niciodată nu este prea târziu să înveți lucruri noi. Susținerea profesorilor și abordarea individuală ne ajută să ne păstrăm motivația, să ne vedem progresul și să mergem mai departe”, spune Lucia Moisei, mentor național INEL și cadru didactic la Școala „Pas cu Pas”.

Viorica Juc, formatoare și mentor național INEL, a menționat valoarea practică a limbii engleze pentru cadrele didactice: aceasta oferă acces la resurse internaționale, oportunități pentru dezvoltarea profesională și noi perspective.

„Pentru noi este important ca limba engleză să devină pentru mentori nu doar un obiect de studiu, ci un instrument de lucru. Încrederea în comunicarea profesională oferă acces la materiale internaționale, noi formate de colaborare cu colegi din străinătate și posibilitatea de a transmite mai departe experiența acumulată”, spune Victoria Galii, directoarea ILTC.

Programul destinat mentorilor naționali face parte dintr-o agendă socială și profesională mai amplă a ILTC în 2026. În luna februarie, școala a organizat Conferința Internațională a Profesorilor de Limbi Străine, care a reunit cadre didactice din instituții de învățământ publice și private și din universitățile  Republicii Moldova. În paralel, ILTC continuă să ofere locuri gratuite și cu taxe reduse pentru studierea limbii engleze copiilor din familii cu posibilități financiare limitate.

Astfel, cea de-a 32-a aniversare a ILTC este și un prilej de a vorbi despre direcțiile în care școala investește astăzi: accesul la educație, dezvoltarea profesională și oamenii care, la rândul lor, transmit mai departe cunoștințele și experiența.

Programul de limba engleză pentru mentorii naționali continuă. Certificatele obținute reprezintă nu un punct final, ci o etapă în dezvoltarea lor profesională.

Despre ILTC

International Language Training Center (ILTC) este o organizație educațională nonprofit care activează în Republica Moldova din 1994. Școala oferă programe de studiere a limbilor străine pentru copii, adolescenți și adulți, dezvoltă inițiative pentru comunitatea profesională a cadrelor didactice și implementează proiecte educaționale cu impact social, atât în format online, cât și offline.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: