(VIDEO) Jean-Claude Van Damme a vizitat armata ucraineană: „Slavă Ucrainei! Mai repetăm o dată?”

Actorul Jean-Claude Van Damme a vizitat Ucraina și s-a filmat alături de militari ucraineni, transmițând tradiționala urare „Slavă Ucrainei!”, scrie HotNews.

Înregistrarea a apărut pe rețeaua de socializare TikTok noaptea trecută, actorul belgian fiind înconjurat de militari ucraineni și strigând de două ori „Slavă Ucrainei!”. „Glorie eroilor!”, îi răspund militarii ucraineni.

Nu este clar unde și în ce circumstanțe a fost filmat videoclipul însă el a fost redistribuit miercuri după-amiaza de ministerul ucrainean al Apărării pe pagina sa de Twitter.

„Nu este o coincidență că Jean-Claude Van Damme strigă ‘Slavă Ucrainei!’ de două ori. El știe mai presus decât oricine ce este o dublă lovitură”, a notat alături de filmare ministerul Apărării de la Kiev.

În urmă cu o zi fotografii alături de celebrul actor au fost publicate pe rețelele de socializare și de polițiști de frontieră ucraineni, inclusiv de Oleksii Beloșițki, prim-adjunctul șefului Departamentului de grăniceri al Ucrainei.

Anterior, postul de televiziune ucrainean TSN a scris că Van Damme a vizitat unul dintre spitalele private din Ujhorod un oraș din vestul Ucrainei aflat aproape de granița cu Slovacia și Ungaria.

O fotografie cu actorul a fost publicată pe 8 decembrie de unul dintre medicii spitalului privat, dar postarea a dispărut ulterior de pe rețelele sale de socializare.

Van Damme nu a oferit nicio informație despre vizita sa în Ucraina.

Site-ul UNIAN notează că actorul nu a vorbit în public despre războiul declanșat de Vladimir Putin pe 24 februarie, rezumându-se la a nota pe rețelele de socializare după începerea invaziei rusești.

„Îmi doresc pace pentru întreaga lume”, a scris Van Damme.

În trecut, Van Damme a afirmat că este prieten cu Putin și a participat alături de acesta la mai multe lupte organizate în Rusia. El s-a întâlnit și cu liderul cecen Ramzan Kadîrov.

Rusia a impus sancțiuni împotriva mai multor actori celebri de la Hollywood după ce aceștia și-au exprimat susținerea față de Ucraina în războiul de agresiune declanșat de liderul de la Kremlin.

Printre aceștia se numără actorii americani Sean Penn și Ben Stiller, dar și canadianul Jim Carrey.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ZdG

MAE confirmă: Ambasadorul Moldovei în Emiratele Arabe Unite este ruda fostului șef demis al MoldATSA

Ambasadorul Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite și Bahrain, Anatol Vangheli, este fratele vitreg al lui Dumitru Vagheli, demis de la conducerea întreprinderii de stat MoldATSA după ce ar fi falsificat informații din CV-ul cu care a participat la concursul pentru obținerea postului. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), pe fondul controversei care vizează ruda diplomatului.

Anatol Vangheli este diplomat de carieră, cu aproape de 30 de ani de experiență în cadrul MAE. De-a lungul timpului, a fost ambasador în Grecia, acreditat și pentru Cipru, precum și în Israel.

Din 2024, Vangheli este ambasadorul Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite. În martie 2025, președinta Maia Sandu l-a numit, prin cumul, și în funcția de ambasador în Bahrain.

Amintim că MoldATSA, responsabilă de securitatea traficului aerian din Republica Moldova, a ajuns în centrul unui scandal după o investigație a Ziarului de Gardă din 18 iunie, care a arătat că directorul Dumitru Vangheli ar fi inclus în CV informații despre studii de pilotaj în Canada și experiență la Air Canada, informații care, potrivit ZdG, nu corespund realității. În urma investigației, acesta a fost demis.

Pe fondul controversei, Roman Cojuhari a demisionat din funcția de director al Agenției Proprietății Publice. Iar deputatul PAS Radu Marian a demisionat, la sfârșitul lunii iunie, de la conducerea Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. El recunoscuse anterior că îl cunoaște pe Vangheli și i-a recomandat candidatura pentru funcția de director MoldATSA. Parlamentarul susține însă că nu a avut nicio implicare în numirea lui Vangheli.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: