Facebook/Maia Sandu

VIDEO Liderii partidelor pro-europene, la discuții cu Maia Sandu. Cine a fost invitat

La invitația președintei Maia Sandu, cinci lideri ai partidelor „care se declară pro-europene”, s-au prezentat pe 28 iunie la Președinție pentru a se identifica „noi modalități de conlucrare în vederea îndeplinirii agendei europene a țării noastre”. Printre cei care au venit la discuții se numără Lilian Carp, Ștefan Gligor, Dragoș Galbur și Vasile Costiuc.

Întrevederea a fost solicitată de partidele politice, urmare a unor discuții cu Maia Sandu pe subiectul adunării istorice din 21 mai.

Astfel, s-a prezentat Lilian Carp de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Dragoș Galbur de la Partidul Național Moldovenesc, Ștefan Gligor, reprezentând Partidul Schimbării, Vasile Costiuc în numele Partidului „Democrația Acasă” și Liviu Vovc de la Platforma „DA”.

***

De precizat că înainte de Adunarea Națională „Moldova Europeană” din 21 mai, șefa statului a avut o discuție cu Dorin Chirtoacă (PL), Vasile Costiuc (PDA), Ana Guțu (PUN), Dragoș Galbur (PNM), Igor Munteanu (CUB), Ruslan Codreanu (PPO), Ștefan Gligor (PS), Liviu Vovc (Platforma DA).

Reprezentanții Președinției declarau, într-un comunicat de presă, că șefa statului le-a spus reprezentanților partidelor politice că „locul nostru este în familia europeană și că depinde de toate partidele proeuropene ca aderarea la UE să devină un proiect de țară, susținut de către toți cetățenii noștri”.

Înainte de întrevederea cu reprezentanții partidelor politice, Maia Sandu a fost întrebată dacă exclude o discuție cu PSRM cu privire la evenimentul din 21 mai. „Partidul Socialiștilor nu este un partid proeuropean, știm acest lucru. Dacă oamenii care i-au votat sunt proeuropeni, bineînțeles că ei sunt bineveniți la acest eveniment”, a comunicat șefa statului. „Toată lumea care crede cu adevărat și care susține cu adevărat acest demers este binevenită la acest eveniment”, a adăugat Sandu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Bașcan sau… deputat? Promo-LEX: trei candidați s-au înscris în ambele curse electorale din Găgăuzia

În mai puțin de două săptămâni, pe 15 noiembrie, alegătorii din UTA Găgăuzia vor fi chemați la urne pentru a-și alege reprezentanții în Adunarea Populară și bașcanul regiunii. Dacă în cazul alegerilor pentru funcția de bașcan sunt opt candidați înscriși în cursă, pentru Adunarea Populară sunt înregistrați 134 de candidați pentru 35 de mandate, după ce unul dintre candidați s-a retras din cursă. Pe 2 noiembrie, Promo-LEX a prezentat particularitățile alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, incluse într-un raport al asociației.

Potrivit asociației, cele mai multe candidaturi au fost înregistrate în circumscripția nr. 26 Chirsova – șapte, urmate de circumscripția nr. 30 Copceac – cu șase candidați. La polul opus se află circumscripția nr. 33 Chioselia Rusă – cu un singur candidat înregistrat. La fel, în alte patru circumscripții (nr. 10 Vulcănești, nr. 13 Beșalma, nr. 17 Cioc-Maidan și nr. 19 Joltai), pentru mandatul de deputat concurează câte două persoane. Fiecare circumscripție alege câte un deputat.

Din totalul de 134 de candidați pentru alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, 23 sunt femei (17,2%), iar 111 sunt bărbați (82,8%).

Comparativ cu scrutinul din 2021, numărul candidaților a crescut de la 123 la 135, adică cu aproximativ 9,8%. Totodată, s-a schimbat structura candidaturilor. În 2021 au fost înregistrați 100 de candidați independenți și 23 de candidați desemnați de două formațiuni politice: Blocul electoral Comuniștilor și Socialiștilor și Partidul Acasă Construim Europa (PACE). În 2026, numărul independenților a scăzut la 92, iar cel al candidaților desemnați de partide a crescut la 43. Aceștia reprezintă cinci formațiuni: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (23 de candidați), Partidul Popular Găgăuz (9 candidați), Partid politic Alianța „Moldovenii” (7 candidați), Partidul politic „Pentru Țară” (2 candidați) și Partidul Politic Mișcarea Alternativă Națională (2 candidați).

Trei dintre candidații la funcția de bașcan al Găgăuziei candidează concomitent și pentru Adunarea Populară (în circumscripția nr. 9 Vulcănești, în circumscripția nr. 30 Copceac și în circumscripția nr. 3 Comrat). Este vorba de Cornel Dudnic, Oleg Garizan și Ivan Cîlcic. Potrivit asociației, deși candidatura pentru ambele funcții este permisă, câștigarea ambelor mandate de aceeași persoană ar genera necesitatea organizării unui nou scrutin, fie în circumscripția uninominală, fie în întreaga autonomie, în funcție de mandatul la care aceasta ar renunța.

Potrivit Asociației Promo-LEX, candidatul care s-a retras din cursa electorală este Artiom Sarî, care urma să candideze independent în circumscripția nr. 2 Comrat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: