VIDEO Luptă pentru pământ la Coșnița. Locuitorii vor decide viitorul unui teren cu zăcăminte

Pe 21 iunie, în comuna Coșnița din raionul Dubăsari se va desfășura un referendum, în cadrul căruia localnicii vor decide dacă permit sau nu extragerea resurselor minerale pe terenurile aflate la un kilometru de satele Coșnița și Pohrebea, care fac parte din comună.

NewsMaker a fost la Coșnița și a discutat cu localnicii, majoritatea dintre ei considerând că pământul nu trebuie atins. După cum a declarat viceprimarul comunei, Alexei Gafeli, lucrările de amenajare a unei cariere de nisip au început fără acordul autorităților locale, iar acestea au putut fi oprite doar după reacția locuitorilor și intervenția serviciilor de mediu.

Ce cred localnicii și care sunt argumentele companiei vizate – în reportaj.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sursă imagine: TV8

Poliția, salvatorii și ambulanța, intervenție pe bulevardul Decebal: un tânăr de 25 de ani, salvat 

Poliția, salvatorii și medicii de pe ambulanță au intervenit în seara zilei de ieri pe bulevardul Decebal din Chișinău. Un tânăr de 25 de ani a fost la un pas să cadă de la geamul unui apartament de la etajul 11.

Conform imaginilor din mediul online, tânărul era în pericol să cadă de la geamul unui bloc de locuit. La fața locului au intervenit poliția, salvatorii și medicii de pe ambulanță.

Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă, cazul a fost înregistrat pe 22 septembrie, la ora 20:48. „Tânărul de 25 de ani a fost convins și a renunțat la intențiile sale”, a comunicat reprezentanta poliției.


Important! În cazul în care detaliile expuse în material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor și susținere - adresați-vă specialiștilor de la „Linia Verde Prevenire Suicid”. Chat-ul anonim pe www.pentruviata.md este diponibil LIVE între orele 20.00-22.00 în zilele de luni și joi. În restul zilelor, puteți expedia un mesaj la adresa de e-mail [email protected]. Mai multe detalii la nr de tel 060806623


Poliția, salvatorii și ambulanța, intervenție pe bulevardul Decebal: un tânăr de 25 de ani, salvat

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: