Facebook/Николай Григоришин

VIDEO Marcoci și Nesterovschi spun că se retrag, dar Grigorișin rămâne în cursa pentru Bălți: „Sunt pregătit de turul doi”

Candidatul independent la funcția de primar al mun. Bălți Nicolai Grigorișin a declarat că este pregătit pentru cel de-al doilea tur de scrutin. În cadrul unei intervenții din 7 decembrie, acesta a menționat că, potrivit organului electoral, niciunul dintre concurenții electorali, deocamdată, nu a renunțat în mod oficial la cursă.

„Mergem în turul doi. Cine este contracandidatul meu – deocamdată nu știu. Oficial nu a renunțat nimeni deocamdată. Adică, dacă va fi reprezentantul PAS – atunci va fi reprezentantul PAS. La circumscripția electorală Bălți mi-au spus că niciun refuz deocamdată nu este înregistrat. Sunt pregătit de turul doi. Cred că și bălțenii sunt pregătiți de alegeri. În timp ce politicienii fac jocuri politice, noi soluționăm problemele orașului (…) Pe 19 ne așteaptă o zi minunată. Toți bălțenii trebuie să meargă la alegeri”, a declarat Grigorișin.

Amintim că, în ajun, candidatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor la funcția de primar de Bălți Alexandr Nesterovschi a anunțat că „va boicota” scrutinul din 19 decembrie. Acesta a menționat că scrutinul ar trebui anulat și organizat de la zero și a îndemnat și ceilalți candidați să renunțe la participarea la turul doi. Cu o zi mai devreme, și candidatul PAS Boris Marcoci a anunțat că renunță de a candida în turul doi, pentru a evita eventualele speculații.

Turul doi al alegerilor locale din mun. Bălți, planificat pentru 5 decembrie, a fost suspendat cu doar 30 de minute înainte de deschiderea secțiilor de votare. S-a întâmplat din cauza solicitării Comisiei Electorale Centrale ca instanța de judecată să anuleze înregistrarea Marinei Tauber, candidata Partidului „ȘOR” în calitate de concurent electoral, pe motiv că a depășit plafonul de cheltuieli în campania electorală și ar fi ascuns suma reală a mijloacelor financiare. Judecătoria Bălți a dat curs solicitării CEC, iar Curtea de Apel Bălți și Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia primei instanțe.

Prin urmare, în ședința din 6 decembrie, CEC a anunțat că procesul electoral va fi reluat, iar turul doi va fi organizat pe 19 decembrie. Potrivit legii electorale, dacă unul dintre candidații care a obținut cele mai multe voturi se retrage sau este exclus din cursă, în buletinele de vot este inclus următorul, în funcție de numărul de voturi acumulate în primul tur de scrutin.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Escrocheriile continuă: moldovenii au pierdut peste 1,5 milioane de lei într-o singură zi

Moldovenii au pierdut peste 1,5 milioane de lei în 24 de ore din cauza escrocheriilor telefonice, potrivit unui avertisment al Poliției Republicii Moldova. În ultimele 24 de ore au fost raportate 13 cazuri de escrocherie, înregistrate în Chișinău, Briceni, Bender, Cahul, Glodeni și Sîngerei. Datorită vigilenței cetățenilor, au fost prevenite 322 de tentative de fraudă.

Escrocii acționează prin apeluri și mesaje false, prezentându-se drept angajați ai băncilor sau ai instituțiilor statului, cu scopul de a obține bani, date bancare sau informații personale. Poliția avertizează că în multe situații victimele își dau seama că au fost înșelate abia după săptămâni sau luni de la efectuarea transferurilor — unele fraude investiționale desfășurate între februarie și iunie 2026 au fost raportate abia pe 9 iunie.

Poliția îndeamnă cetățenii să nu ofere niciodată bani, date bancare sau informații personale la telefon, să închidă imediat apelurile suspecte, să verifice informațiile direct la instituția vizată și să sesizeze Poliția în cazul tentativelor de fraudă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: