VIDEO Momentul în care premierul Slovaciei este împușcat în plină stradă. Care este starea oficialului

Prim-ministrul pro-rus de la Bratislava, Roberto Fico, a fost împușcat pe o stradă din orașul Handlova, Slovacia. Oficialul, care ar fi fost rănit la abdomen și piept, este transportat cu elicopterul la un spital din Banska Bystrica. Acesta se află în stare critică, informează biroul Guvernului slovac. Suspectul a fost reținut. 

Cazul a avut loc pe 15 mai, lângă Casa de Cultură din orașul Handlova, unde avuse loc o ședință de Guvern.

Premierul Roberto Fico, însoțit de gărzile sale de corp, a ieșit din clădire și se plimba printre oameni. La un moment dat, un bărbat a tras patru focuri de armă. În urma împușcăturilor, prim-ministrul a fost rănit în abdomen și piept, potrivit presei slovace.

Pe online au fost publicate imagine video, surprinse exact după atac, în care se vede cum prim-ministrul a fost ridicat de la sol de gărzile de securitate, urcat într-o mașină și dus de la fața locului.

Inițial presa raportase că Roberto Fico este transportat cu elicopterul la un spital din Bratislava, însă, ulterior s-a anunțat oficial că destinația a fost schimbată, întrucât drumul până în capitală va dura prea mult. Astfel, prim-ministrul este transportat la o instituție medicală din orașul Banksa Bystrica.

Atacatorul a fost reținut imediat după ce a deschis focul. Este vorba despre un bărbat de 71 de ani din orașul Livice, Slovacia, relatează TV Joj. Poliția urmează să stabilească motivele acestuia.

(Rectificare 17:35) Informația vehiculată anterior de presă nu s-a dovedit a fi corectă. Potrivit Reuters, care face referire la un comunicat oficial transmis de biroul Guvernului slovac, starea premierului este critică.

***

Roberto Fico a preluat funcția de prim-ministru al Slovaciei în octombrie 2023, după ce partidul său „Direcția – Social Democrația” a câștigat alegerile parlamentare. În timpul campaniei electorale, Robert Fico a promis că se va opune ajutorului militar pentru Ucraina, care de peste doi ani se confruntă cu invazia rusă. Fico consideră că războiul provocat de Rusia în Ucraina poate fi rezolvat doar pe cale pașnică. Potrivit lui, Ucraina ar trebui să renunțe la toate teritoriile sale anexate de Rusia. Fico pledează, de asemenea, împotriva aderării Ucrainei la NATO, scrie Meduza.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Peste 500 de profesori debutanți intră în sistemul de educație de la 1 septembrie. Ce sprijin financiar vor primi

Peste 500 de tineri pedagogi urmează să înceapă activitatea în instituțiile de învățământ din țară de la 1 septembrie. Datele au fost prezentate de ministrul interimar al Educației și Cercetării, Dan Perciun, la finalul primei etape de depunere a dosarelor pentru repartizarea absolvenților în școli, transmite IPN.

Potrivit oficialului, Ministerul Educației va contacta absolvenții care nu au participat încă la concursul de repartizare, pentru a-i informa despre oportunitățile disponibile și pentru a-i încuraja să se alăture procesului. Cei care nu au reușit să depună dosarele în prima etapă vor putea participa la rundele suplimentare de repartizare, iar autoritățile susțin că sunt pregătite să angajeze noi cadre didactice chiar și pe parcursul lunii octombrie.

Dan Perciun a mai precizat că, în acest an, indemnizațiile unice de angajare pentru tinerii pedagogi au fost majorate, ajungând până la 375 000 de lei. Sprijinul financiar este oferit absolvenților care aleg să predea discipline cu deficit de cadre didactice, precum matematica, fizica, chimia, biologia și informatica, dar și limba română în instituțiile de învățământ cu predare în alte limbi decât româna.

Indemnizațiile sunt destinate tinerilor profesori care aleg să activeze în școli din afara municipiilor Chișinău și Bălți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: