NewsMaker

VIDEO „Nici un ministru nu a mers cu transportul public, fac legi pentru dânșii”. Transportatorii, protest cu 200 de mașini împotriva proiectului Guvernului

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a protestat pe 9 noiembrie în centrul capitalei. Transportatorii au venit în Piața Marii Adunări Naționale cu unitățile de transport și au claxonat în semn de protest. Aceștia au declarat că din proiectul de hotărâre în ceea ce ține de ajustarea legislației în domeniul transportului rutier, aprobat în ajun de Guvern, „au fost excluse și au fost incluse alte prevederi, care contravin legislației europene”. Ei cer ca Guvernul „să-și retragă de urgență acest proiect, să-l retrimită și să oblige Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale să se alinieze la principiile legislației europene”. De cealaltă parte, ministrul Andrei Spînu a numit „minciuni și acuzații” declarațiile protestatarilor, adăugând că „aceste modificări vor asigura oamenii cu transport mai calitativ, mai modern”.

Protestul transportatorilor

Circa 200 unități de transport s-au aflat în Piața Marii Adunări Naționale, potrivit reporterului NewsMaker de la fața locului. Transportatorii

Președintele Consiliului APOTA Oleg Alexa a spus că transportatorii au protestat „împotriva unei legi, inițiativa de promovare a căreia vine din partea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale”.

„Toate prevederile europene din proiect au fost excluse și au fost incluse alte prevederi, care contravin legislației europene. La întrebarea noastră „de ce se întâmplă acest lucru”, Ministerul a răspuns: acum nu ne punem scopul de armonizare cu legislația europeană, vom veni ulterior cu un alt proiect de lege, acum încercăm să rezolvăm probleme de scurtă durată”, a menționat Alexa în timpul unor declarații pentru jurnaliști.

NewsMaker

El a mai spus că digitalizarea transportului „nu va fi”.

„Ați auzit că domnul Spînu spune că „va fi digitalizat transportul”. Nu va mai fi nici un digitalizat. Digitalizarea este atunci când mașinile sunt mai performante, nu atunci când ni se pune un sistem pe care noi va trebui să-l achităm”, a menționat Alexa.

El a adăugat că „cerința de astăzi a transportatorilor puțin s-a modificat”.

„Dacă ieri era cerința față de Minister să revadă proiectul… Atunci după ședința și hotărârea de ieri, cerința noastră este ca Guvernul să-și retragă de urgență acest proiect, să-l retrimită și să oblige Ministerul să se alinieze la principiile legislației europene”, a comunicat Alexa.

NewsMaker

Anatolie Munteanu, reprezentant APOTA, a spus că „proiectul conține mai multe scheme și nu are nici pe aproape obiectivul de a armoniza legislația națională la legislația europeană”.

„Noi transportatorii, pe rute regulate, transportăm nu cele mai bogate pături ale populației. Respectiv, prețurile și calitatea serviciilor nu întotdeauna sunt cele mai înalte. Noi nu ducem miniștri. Nici un ministru, niciodată, nu a mers cu transportul public. Ei fac legi pentru dânșii, ca să le fie convenabil să facă bani”, a spus Munteanu. El a menționat că „varianta convenită în interesul tuturor a fost aruncată”.

NewsMaker

„Claxonăm, încă o dată claxonăm”, a menționat Alexa, înainte ca transportatorii să părăsească Piața Marii Adunări Naționale.

Reacția lui Spînu 

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a venit cu o reacție pe rețelele de socializare la protestul transportatorilor.

„Am urmărit atent mesajele transmise de câțiva transportatori care în perioada lui plahotniuc și-au subjugat transportul rutier prin frauda la obținerea autorizațiilor și modificări de legislație care să le convină. Pe lângă multe minciuni și acuzații aiurea nu am auzit nimic despre modul în care ei vor să schimbe situația spre bine din transportul rutier de pasageri”, a scris oficialul.

„Ce propun acești transportatori care au ieșit la protest azi?”, a continuat Spînu.

„Au o singură propunere, să rămână totul pe vechi. Ei vor să ceara bani zilnic de la șoferi pentru că le dau acea hârtie/autorizație să circule. Ei vor să nu investească în transport mai modern. Ei vor să nu respecte graficul de executare a rutelor pentru care au autorizație. Ei vor să nu ofere bilete pasagerilor. Ei vor să nu permită deschiderea de rute noi, chiar și acolo unde se solicită de către oameni și administrația publică locală. Să fie clar, așa nu va merge”, a adăugat ministrul.

El a menționat că modificările la cod transportului rutier vor fi promovate.

„Aceste modificări vor asigura oamenii cu transport mai calitativ, mai modern. Vreau să reamintesc doar câteva modificări importante:

  • Eliminăm limitările de oră atât la nivel de transport internațional, și reducem intervalul pînă la 15 min pentru cursele la nivel național. Până acum era practic imposibil ca un nou operator de transport să înceapă să presteze astfel de servicii.
  • Ajutăm primăriile și primarii să ofere transport locuitorilor. APL-urile vor putea interveni în procesul deschiderii și modificării unei noi curse regulate. Este esențial ca APL-urile să aibă un rol activ în procesul decizional deoarece sunt cele care dețin informațiile actualizate despre fluxul de locuitori și știu cel mai bine necesitățile oamenilor.
  • Reducem birocrația. Operatorii de transport rutier pot spune ”adio” foii de parcurs, aceasta fiind exclusă din lista documentelor de strictă evidență. Și pentru a reduce și mai mult din birocrație, vor fi excluse din Lista documentelor necesare la bord, un șir de acte care există deja în sistemele informaționale ale Agenției Naționale Transport Auto (informația privind inspecția tehnică, certificate de competență profesională
  • Fiscalizăm și digitalizăm transportul rutier: e-bilet, e-gps și e-routing. Impunem fiscalizarea procesului de acordare a biletului de călătorie, biletele vor fi emise în forma bonurilor fiscale sau a documentului electronic. Ne vom asigura că acest lucru se se întâmple până la sfârșitul anului 2024.
  • Eliminăm contradicțiile existente referitoare la termenul și modalitatea de eliberare a autorizațiilor. După expirarea termenului de autorizație care durează 8 ani, operatorii de transport auto vor putea să mai activeze încă 4 ani – dacă întrunesc criteriile prestabilite care vor fi reglementate de Guvern”, se arată în declarația lui Spînu. 

Amintim că pe 8 noiembrie, Guvernul a susținut un proiect de hotărâre pentru modificarea unor acte normative, în ceea ce ține de ajustarea legislației în domeniul transportului rutier. APOTA a anunțat că va desfășura un protest pe 9 noiembrie, „împotriva inițiativei Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de modificare a legislației în domeniu”. În reacție, reprezentanții Ministerului au declarat că protestul anunțat pentru ziua de 9 noiembrie „nu este justificat” și că scopul autorităților este să perfecționeze legislația.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: