VIDEO Pavel Filip, Dumitru Diacov, Valentina Buliga – prezenți la Congresul PDM: „Este un restart pe care îl aștepta toată lumea”

Astăzi are loc Congresul Partidului Democrat din Moldova (PDM). Înainte de reuniune, președintele interimar al partidului Monica Babuc a anunțat că se vor discuta „mai multe chestiuni organizatorice și perspectivele PDM în următoarele alegeri locale, prezidențiale și parlamentare”. Democrata a spus că urmează și „o schimbare la față a PDM”. De menționat că la evenimentul partidului sunt prezenți inclusiv Dumitru Diacov, Pavel Filip, Nicolae Ciubuc și Valentina Buliga. 

„Congresul nostru are loc într-o perioadă nu dintre cele mai ușoare pentru toată lumea și pentru Republica Moldova. Are loc mai ales la un an de zile de un scrutin electoral important – alegerile locale din Republica Moldova. Am zis să ne pregătim de aceste alegeri, am zis să ne facem o revizie frumoasă în rândurile noastre”, a menționat Babuc, în cadrul unor declarații de presă.

Babuc a mai spus că astăzi se vor discuta „mai multe chestiuni organizatorice și perspectivele PDM în următoarele alegeri locale, prezidențiale și parlamentare”.

La Congresul PDM a venit și o delegație din România în frunte cu președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României Ion-Marcel Ciolacu, tot el – președintele Partidului Social Democrat (PSD) din România.

„Este evident că de astăzi Partidul Democrat o să aibă un nou început. Este un restart pe care îl aștepta toată lumea”, a spus Ciolacu.

Ulterior, în cadrul Congresului, Babuc a anunțat că urmează a fi efectuată „o reformă complexă a PDM”.

„O schimbare la față a PDM prin schimbarea unui nou lider, prin alegerea unei noi echipe de conducere, prin eventuale modificări ale denumirii și simbolului partidului”, a comunicat Babuc.

De menționat că la Congresul PDM sunt prezenți: președintele de onoare al PDM Dumitru Diacov, fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale Iurie Ciocan care a preluat conducerea filialei din Republica Moldova a PSD, fostul lider al democraților Pavel Filip, fosta ministră a Muncii, Protecției Sociale și Familiei Valentina Buliga și vicepreședintele PDM Nicolae Ciubuc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Aeroportul Chișinău planifică renovări de 67 de milioane de lei. Licitația pentru lucrări, lansată

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: