Colaj NM

VIDEO Peste 300 de străini, cazați în căminele UTM, verificați de Inspectoratul pentru Migrație: 17 sancționați

Peste 300 de cetățeni străini au fost verificați de Inspectoratul General pentru Migrație. Operațiunea a avut loc în dimineața zilei de 2 iulie, în municipiul Chișinău. În urma verificărilor, 17 cetățeni străini au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea obligației de a avea asupra lor, în permanență, cartea de rezidență. Informațiile au fost comunicate de reprezentanții Inspectoratului.

Potrivit Inspectoratului, ofițerii instituției au desfășurat controale în zonele cu o prezență ridicată a cetățenilor străini, pentru a verifica respectarea regimului de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

„În cadrul acțiunii, au fost verificați peste 300 de cetățeni străini, originari din India, Nepal, Bangladesh, Turkmenistan, Turcia, Azerbaidjan și Tadjikistan. În urma verificărilor, 17 cetățeni străini au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea obligației de a avea în permanență asupra lor cartea de rezidență”, a comunicat Inspectoratul General pentru Migrație.

Instituția a precizat că acțiunea face parte din activitățile permanente ale Inspectoratului privind supravegherea regimului de ședere și prevenirea și combaterea șederii ilegale a străinilor.

Pentru NewsMaker, Mihaela Cimbriciuc, responsabilă de relațiile cu mass-media la UTM, a confirmat că locațiile unde au avut loc verificările sunt căminele studențești ale fostei Universități Agrare. Precizăm că, în anul 2022, printr-o hotărâre de guvern, Universitatea Agrară a fost absorbită de Universitatea Tehnică a Moldovei. 

(ACTUALIZARE 18:07) Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a emis un comunicat în care spune că nu are atribuții directe în raport cu muncitorii străini cazați într-unul dintre căminele sale, după verificările efectuate de autoritatea de migrație. Instituția a precizat că a oferit spații de cazare în baza unor contracte de locațiune încheiate cu companii care recrutează forță de muncă din Asia, iar responsabilitatea privind statutul juridic și actele acestor persoane revine exclusiv angajatorilor și muncitorilor.

Amintim că, pe 18 iunie, Universitatea Tehnică a Moldovei a confirmat că are cazați muncitori străini în cadrul căminelor studențești ale fostei Universități Agrare. Precizarea a fost făcută după ce deputatul Vlad Bătrîncea a spus, la ședința Parlamentului, că în căminele aflate în posesia UTM, locuiesc peste 400 de migranți din Asia „în loc de studenți sau profesori”. UTM a precizat că este vorba despre 328 de muncitori străini, cazați în baza unui contract de chirie încheiat cu compania angajatoare, în spațiile rămase libere după ce studenții au preferat alte opțiuni de cazare. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Cum va fi vremea pe 1 septembrie în Republica Moldova: datele meteorologilor

Marți, 1 septembrie, în nordul țării, mai exact la Briceni, se vor înregistra averse cu descărcări electrice. În centrul țării, la Chișinău, cerul va fi variabil, la fel ca în sudul țării, la Cahul. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

Pe 1 septembrie, în nordul țării, la Briceni, vor fi averse cu descărcări electrice. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +27°C, iar noaptea de +13°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +23°C și +28°C, iar noaptea între +13°C și +15°C. Pe lângă marți, sunt prognozate averse cu descărcări electrice pentru zilele de miercuri, joi, sâmbătă și duminică.

Pe 1 septembrie, în centrul țării, la Chișinău, cerul va fi variabil. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +31°C, iar noaptea de +17°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +27°C și +32°C, iar noaptea între +16°C și +18°C.

Pe 1 septembrie, în sudul țării, la Cahul, cerul va fi variabil. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +32°C, iar noaptea de +18°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +28°C și +33°C, iar noaptea între +18°C și +20°C. Pentru ziua de joi sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: