cnn.com

VIDEO Ploi torențiale în Australia, după mai multe luni de secetă și incendii

După câteva luni de secetă şi incendii de vegetaţie, vestul Australiei a avut parte de prima ploaie torenţială. Autorităţile au emis avertizare de furtuni puternice şi ploi pentru mai multe zone. Precipitațiile nu vor reuși să stingă în totalitate focul, dar vor ajuta substanțial în lupta cu flăcările, scrie Meduza, astăzi, 16 ianuarie. 

În statele New South Wales și Victoria, care au fost cel mai grav afectate de incendii, au căzut până la 50 mm de precipitații. Deocamdată cantitatea este insuficientă pentru a opri seceta și a stinge flăcările – în data de 16 ianurie, în aceste două state rămân active, în continuare, peste 80 de focare.

Vizat a fost şi oraşul Melbourne, care, până acum câteva zile, a fost acoperit de un nor de fum provenit de la incendiile de vegetaţie care au afectat sute de mii de hectare de pe coasta de sud-est a Australiei.

https://www.facebook.com/nswrfs/videos/2785165134859597/?v=2785165134859597

Prognoza pentru zilele următoare este una optimistă. Există semne că ploile vor continua până la sfârșitul săptămânii și se vor răspândi şi în alte regiuni măturate de flăcări. Cu toate acestea, în zonele unde a ars toată vegetația, s-ar putea produce inundații și alunecări de teren.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: