Peste 7 mii de tone de argilă au fost extrase ilegal în apropierea hergheliei „At-Prolin” din Ceadîr-Lunga. Despre acest lucru a anunțat șeful Direcției agroindustriale din Găgăuzia, Serghei Ibrișim. Potrivit lui, cariera a fost săpată în urmă cu aproximativ trei-patru ani pentru construcția unui complex turistic ecvestru.
Acesta a transmis o sesizare către procuratură. Inspectoratul pentru Protecția Mediului a constatat mai multe încălcări și a estimat prejudiciul adus statului la 580 de mii de lei. Documentele arată că terenul nu este înregistrat ca zăcământ de argilă, ceea ce înseamnă că exploatarea s-a făcut în totalitate ilegal. Materialele au fost transmise Inspectoratului de Poliție din Ceadîr-Lunga.
Fostul director al hergheliei, Constantin Keleș, a declarat că nu are nicio legătură cu această carieră și le-a oferit anchetatorilor datele de contact ale maistrului responsabil de lucrări.
Primarul municipiului Ceadîr-Lunga, Anatolii Topal, a precizat că beneficiarul proiectului a fost Comitetul Executiv al Găgăuziei, iar primăria a avut doar rol de partener. Prim-vicebașcanul Găgăuziei, Ilia Uzun, a refuzat să comenteze subiectul și a închis telefonul. Jurnaliștii nu au reușit să ia legătura nici cu maistrul.
Procuratura a confirmat că, în februarie 2026, a fost pornită o cauză penală pentru încălcarea cerințelor privind protecția subsolului. Construcția complexului ecvestru, pentru care au fost alocate aproximativ 20 de milioane de lei, s-a prelungit și nu este finalizată nici până în prezent.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!