TV8

VIDEO Protest la piața „Calea Basarabiei” din capitală. Comercianții, nemulțumiți că trebuie să achite chirie pentru aprilie

Zeci de persoane au protestat marți, 26 mai, în fața pieței „Calea Barabiei” din capitală. La manifestație a participat și Veaceslav Valico, unul dintre oamenii care au protestat săptămâna trecută în Piața Marii Adunări Naționale și au cerut guvernului să redeschidă piețele din Chișinău. El a transmis live de la fața locului.

Una dintre manifestante susține că este nemulțumită din cauza faptului că administrația pieței a solicitat comercianților să achite chiria pentru lunile aprilie și iunie.

La manifestație a fost prezent și polițistul de sector, care a menționat că manifestația nu a depășit cadrul legal.

De asemenea, la acțiune a participat și membrul formațiunii „Partidul Nostru”, Ilian Cașu.

La final, protestatarii și-au dat întâlnire pentru miercuri, în fața guvernului. Aceștia și-au propus să aducă tigăi și cratițe cu care să picheteze clădirea și să ceară o întrevedere cu autoritățile.

https://www.facebook.com/100001451599784/videos/3207456379312717/

Amintim că, ieri, Comisia națională pentru sănătate publică a anunțat că piețele din municipiile Chișinău și Bălți se vor redeschide din 1 iunie.

Potrivit deciziei, administrația va trebui să asigure dezinfecția întregului utilaj de lucru, utilajului frigorific, spațiilor de depozitare și comercializare a produselor/mărfurilor, tejghelelor și întregului teritoriu. De asemenea, se obligă să asigure fluxul pentru vizitatori și cumpărători, cu ieșiri și intrări separate. Locurile comerciale trebuie să fie amplasate la distanță de 2 metri.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: