VIDEO Putin i-a ținut lecții de istorie unui director de muzeu, folosind Holocaustul pentru a justifica războiul din Ucraina. Reacția Kievului
Full Article 5 minutes read

VIDEO Putin i-a ținut lecții de istorie unui director de muzeu, folosind Holocaustul pentru a justifica războiul din Ucraina. Reacția Kievului

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a încercat în cel mai inteligibil mod să transmită publicului rus teoria sa despre legătura care se presupune că există între Holocaust și actualul război pe care l-a declanșat în Ucraina în februarie 2022. Prezentarea a fost atent pregătită, iar ideea principală a fost prezentată într-o formă care i-a asigurat distribuirea virală – Putin i-a ținut lecții de istorie directorului unui muzeu, scrie Agenstvo.

Putin l-a luat la întrebări, în cadrul unei ședințe, pe directorul Muzeului „Victoria”, Alexander Skolnik. Cel din urmă a fost întrebat direct despre numărul victimelor naziste printre civili în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Skolnik a fost luat prin surprindere de această întrebare. Apoi, Putin l-a întrebat pe rabinul șef al Rusiei, Berl Lazăr, despre numărul victimelor Holocaustului în întreaga lume și în special în Ucraina. Și când Lazăr nu a numit ultima cifră, i-a pus aceeași întrebare lui Skolnik.

În acest moment, directorul muzeului era gata să răspundă la întrebarea anterioară – despre numărul de civili uciși în URSS în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (12,7 milioane de oameni), dar Putin a fost interesat de următoarea întrebare, la care Skolnik nu a avut, din nou, niciun răspuns. Cu toate acestea, după cum s-a dovedit, Putin cunoștea el însuși cifra. „Este un milion și jumătate de oameni”, a spus președintele și i-a adresat lui Skolnik următoarea întrebare: „Cine a făcut asta?”. Răspunsurile „ucrainenii” și „naziștii” nu i-au conveni lui Putin. Președintele rus a așteptat un alt răspuns, pe care în cele din urmă și l-a dat el însuși.

„Aceștia nu erau doar naziști, aceștia erau aceiași colaboratori despre care tocmai a spus rabinul-șef al Rusiei”, a spus Putin și a dat un răspuns și mai precis: „Doar Bandera (nr: Stepan Bandera, fost politician ucrainean, decorat post-mortem cu titlul „Erou al Ucrainei) și alții ca el au dat instrucțiuni directe”.

Mai târziu, într-o conversație cu un jurnalist de la Rusia 1, Putin a revenit pentru a doua oară la subiectul nazismului în Ucraina. El a numit dezgustător faptul că „etnicul evreu Zelenski acoperă glorificarea nazismului”.

„Trebuie să arătăm întregii lumi pe cine actuala guvernare a Ucrainei a adus la putere și pe ce cine a plasat pe un pedistul al onoarei și al eroismului”, a mai declarat Putin.

Ce s-a întâmplat, de fapt

Cifra de 1,5 milioane de evrei ucraineni uciși este corectă: anterior această cifră a fost vociferată de Muzeul Holocaustului Yad Vashem, ONU și președintele ucrainean Vladimir Zelenski. De asemenea, este adevărat că evreii au fost uciși, inclusiv cei care au trecut de partea naziștilor. Totuși, nu este adevărat să-i numim pe toți cei care au trecut de partea naziștilor adepți ai lui Stepan Bandera, sau Bandera. Acesta este un timbru al propagandei sovietice, care a primit o a doua viață sub conducerea lui Putin. Numindu-i pe toți colaboratorii „Bandera”, Putin a legat două evenimente – exterminarea a un milion și jumătate de evrei și războiul din Ucraina.

Nu este prima dată când Putin folosește Holocaustul pentru a justifica războiul. Cam același lucru și cam același detaliu, a spus președintele rus în iunie la Forumul Economic de la Sankt Petersburg. Agenstvo scrie că, spre deosebire de atunci, dialogul din 5 septembrie este în mod clar „o muncă pentru publicul intern”.

„Formatul videoclipului va ajuta la răspândirea pe scară largă a declarațiilor lui Putin – un videoclip în care președinte corectează un director de muzeu este postat deja în mod activ pe canalele de telegram și rețelele sociale”, scrie Agenstvo. Subiectul a fost și numărul unu la știrile de seară. Posturile TV Rusia 1 și Canal 1 au început cu el.

Prima reacție în Israel

Comentând ultimele declarații ale lui Putin, The Jerusalem Post a scris: „În justificarea invaziei sale asupra Ucrainei, Rusia îi acuză pe liderii de la Kiev că sunt neo-naziști și că efectuează „genocid” populației de limbă rusă… Nu este prima dată când Putin a încercat să lege guvernul ales democratic al Ucrainei moderne cu masacrele evreilor ucraineni”.

Reacția Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei

„Fixarea cronică a lui Putin asupra originii etnice a președintelui ucrainean este o altă manifestare a antisemitismului profund înrădăcinat al elitelor ruse. Facem apel lumii să condamne cu fermitate declarațiile antisemite ale președintelui rus. În lumea de astăzi, nu ar trebui să existe loc pentru ura bazată pe etnie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: