g4media.ro

VIDEO România, în finala Eurovision 2022. Care sunt celelalte țări calificate 

Reprezentantul României, WRS, s-a calificat în finala concursului Eurovision 2022, cu piesa „Llámame”, în urma votului acordat prin SMS şi pe site-ul oficial al concursului.

România s-a calificat în finala Eurovision, în urma celei de-a doua semifinale a concursului cântecului european, ce a avut loc pe 12 mai.

Potrivit Agerpres.ro, artiştii calificaţi sunt: Jérémie Makiese cu „Miss You” (Belgia), We Are Domi cu „Lights Off” (Republica Cehă), Nadir Rustamli cu „Fade to Black” (Azerbaidjan), Ochman cu „River” (Polonia), The Rasmus cu „Jezebel” (Finlanda), Stefan cu „Hope” (Estonia), Sheldon Riley cu „Not The Same” (Australia), Cornelia Jakobs cu „Hold Me Closer” (Suedia) şi Konstrakta cu „In corpore sano” (Serbia).

Aceştia se vor alătura în finala de sâmbătă reprezentanţilor primelor 10 ţări alese marţi de către juriul de specialitate şi public: Elveţia – Marius Bear cu „Boys Do Cry”, Armenia – Rosa Linn cu „Snap”, Islanda – Systur cu „Meo hakkandi sól”, Lituania – Monika Liu cu „Sentimentai”, Portugalia – MARO cu „Saudade, Saudade”, Norvegia – Subwoolfer cu „Give That Wolf A Banana”, Grecia – Amanda Tenfjord cu „Die Together”, Ucraina – Kalush Orchestra cu „Stefania”, Republica Moldova – Zdob şi Zdub şi Fraţii Advahov cu „Trenuleţul” şi Ţările de Jos – S10 cu „De diepte”.

Calificate din oficiu în marea finală sunt cele cinci ţări fondatoare Eurovision, grup cunoscut şi sub numele de „Marele 5”: Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie.

Finala Eurovision 2022 va avea loc sâmbătă.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Podul de pe strada Ismail din Chișinău va fi reconstruit cu sprijinul BERD. Investiții de 10 milioane de euro

Primăria municipiului Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de prefinanțare pentru reabilitarea podului de pe strada Ismail. Potrivit municipalității, lucrările sunt necesare din cauza stării tehnice a construcției și urmăresc creșterea siguranței circulației, prelungirea duratei de exploatare a podului și fluidizarea traficului rutier.

Acordul a fost semnat de primarul capitalei, Ion Ceban, și șeful Oficiului BERD în Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi. Edilul a subliniat că podul, construit în 1968, are nevoie de o reconstrucție completă, care să respecte standardele europene.

„Este un obiectiv de infrastructură major pentru municipiul Chișinău. Este un obiectiv care trebuie reconstruit integral, conform standardelor europene, și acest lucru îl vom face împreună”, a declarat Ceban.

Giuseppe Grimaldi a explicat că, în prima etapă, vor fi efectuate studii tehnice și de fezabilitate, va fi asigurată dirigenția de șantier și va fi revizuit proiectul tehnic de execuție. În baza acestor activități, urmează să fie elaborată documentația necesară pentru inițierea procedurilor de achiziție a lucrărilor.

Costul total al proiectului este estimat la 10 milioane de euro. Totodată, BERD va oferi un grant de 700 de mii de euro pentru efectuarea studiilor tehnice și pregătirea etapei de execuție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: