Captură video

VIDEO Sandu, la Forumul Național al Cadrelor Didactice: „Vom crește motivația pentru profesori, dar și exigențele”

O țară nu poate crește, nu poate fi nici liberă, nici puternică și nici dezvoltată fără educație, susține președinta țării, Maia Sandu. Șefa statului a dat asigurări, la Forumul  Național al Cadrelor Didactice, că autoritățile vor crește motivația pentru profesori, dar și exigențele pentru cei care vor să lucreze în instituțiile educaționale.

Direcția în care ar trebui să avanseze școala din Moldova, în special în contextul demografic actual, rolul statului și al familiei în educarea copiilor sau cum trebuie să fie tratate schimbările aduse de digitalizare și inteligența artificială – sunt doar câteva dintre subiectele puse în discuție de președinta țării, Maia Sandu, sâmbătă, 7 septembrie, la Forumul Național al Cadrelor Didactice.

„Profesori buni, țară prosperă! Cred că această deviză trebuie să ghideze drumul către viitor al educației, cred că aici este cheia. Pentru a deveni specialiști mai buni, trebuie să învățăm zilnic, să depunem zilnic efort, să avem voință și curaj. Noi vom crește motivația pentru profesori, dar și exigențele pentru cei care vor să lucreze în instituțiile educaționale din țară. Vom continua să investim în formarea pedagogilor. Vom continua să încurajăm performanța, să oferim sporuri și oportunități celor care obțin rezultate remarcabile în pregătirea elevilor”, a declarat președinta Maia Sandu.

Șefa statului a vorbit în cadrul evenimentului inclusiv despre condițiile riguroase ale examenelor de bacalaureat pe care le-a introdus acum zece ani, pe când deținea funcția de ministru al Educației – între ele camerele video și detectoarele de metal în fiecare sală de bacalaureat. Președinta susține că metoda implementată de ea „crescut moralitatea în sistem”.

„Am adus astfel mai multă disciplină în școală și am asigurat mai mult respect pentru profesori. (…) Când am acceptat în 2013 să vin în funcția de ministru al Educației, a fost pentru că știam că educația este temelia de la care pornește orice țară, orice cultură, orice comunitate. După 10 ani, această credință este o constantă – și acum cred și știu că fără educație, o țară nu poate crește, nu poate fi nici liberă, nici puternică, nici dezvoltată”, a mai declarat președinta Maia Sandu.

Forumul Național al Cadrelor Didactice este organizat la inițiativa Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, de către Ministerul Educației și Cercetării.

***

De menționat că profesorii din întreaga țară vor beneficia de un spor salarial unic în mărime de 5 mii de lei. Banii vor fi oferiți la inițiativa Guvernului, din Bugetul de Stat. Parlamentul a votat pe 5 octombrie rectificări în acest sens. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

Un mort și doi răniți într-un accident la Telenești: un autocamion și un microbuz, printre vehiculele implicate VIDEO

Un accident în care au fost implicate trei mijloace de transport s-a produs în apropierea satului Zahareuca din raionul Telenești. În urma accidentului, șoferul unui autocamion a decedat, iar alte două persoane au fost transportate la spital. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției pe 2 octombrie.

Accidentul a avut loc în seara zilei de 1 octombrie, pe traseul R-6, în apropierea satului Zahareuca din raionul Telenești.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, șoferița unui Renault, în vârstă de 34 de ani, s-a ciocnit cu un autocamion condus de un bărbat de 29 de ani. În urma impactului, acesta a pierdut controlul asupra mijlocului de transport, a ieșit pe contrasens și a intrat în coliziune cu un microbuz Ford Transit.

În urma traumatismelor suferite, șoferul autocamionului a decedat. Șoferul microbuzului Ford Transit, un bărbat de 57 de ani, și un pasager de 31 de ani din autocamion au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferii au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative. Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: