VIDEO Scandal la aeroport. Susținătorii lui Șor acuză Poliția de Frontieră că nu i-a lăsat să ajungă la Moscova

La Aeroportul Internațional Chișinău a izbucnit un scandal. Mai mulți pasageri ai cursei aeriene Chișinău-Erevan, care a fost operată în seara de 4 iunie, susțin că intenționat nu li s-a permis accesul la bordul avionului. Ei urmau să participe la un congres al Blocului „Victorie”, condus de Ilan Șor, la Moscova. Din imaginile distribuite de mai multe canale de Telegram ostile guvernării se vede cum câțiva bărbați se ceartă cu polițiștii de frontieră. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, a respins acuzațiile și a precizat că pasagerii trebuie să vină la aeroport cu cel puțin trei ore înainte de zbor, pentru a reuși să parcurgă toate procedurile de securitate.

Mai multe canale de Telegram au distribuit pe 5 iunie un video, menționând că unor pasageri ai cursei aeriene Chișinău-Erevan nu li s-a permis accesul la bord. Potrivit acestora, persoanele urmau să participe la un congres al blocului „Victorie” la Moscova.

„Dă-le pașapoartele la oameni, ce faceți voi fetelor?”, a strigat un bărbat în adresa angajatelor Poliției de Frontieră. „Câte unul, familia – ai trecut, familia – ai trecut, ce faceți voi?”, a adăugat el.

Pentru NewsMaker, purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră Raisa Novițchi a precizat că instituția de la frontieră „nu a îngrădit libera circulație a pasagerilor de pe ruta Chișinău-Erevan”.

„Mai mult că nici nu a refuzat îmbarcarea acestora cum se vehiculează, întrucât aceasta nu este în competența instituției”, a adăugat Novițchi.

Purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră a ținut să amintească călătorilor că „la Aeroportul Internațional Chișinău se aplică măsuri speciale de securitate, care presupun un control mai riguros pentru a elimina orice risc și a asigura siguranța tuturor cetățenilor la trecerea frontierei de stat”.

„În aceste circumstanțe, reiterăm importanța venirii din timp la aeroport, cu cel puțin trei ore înainte de plecare, pentru a reuși parcurgerea tuturor procedurilor de control. Totodată, solicităm pasagerilor să respecte regulile impuse la trecerea frontierei de stat, pentru a evita sancțiuni pentru tulburarea ordinii publice sau încălcarea regimului în punctele de trecere a frontierei de stat”, a comunicat Novițchi.

Amintim în acest context că, în luna mai curent, politicianul Ilan Șor susținea că un grup de tineri, care urma să participe la un program cultural în Rusia, nu ar fi fost lăsați să zboare de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Șor, care este condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” și se ascunde de justiție în Rusia, a declarat că persoanele vizate ar fi fost „oprite” în timpul controlului de pașapoarte și „împiedicate fizic” să plece. Potrivit surselor NewsMaker, în realitate, tinerii nu au reușit să treacă la timp toate procedurile de verificare și au pierdut avionul. Detalii AICI.

***

Amintim, pe 21 aprilie – la Moscova, politicianul Ilan Șor a anunțat despre crearea blocului politic „Victoria”. Șor a anunțat că formațiunea va participa la alegerile prezidențiale și referendumul din toamna acestui an. Evenimentul a fost organizat la Moscova, în prezența mai multor apropiați de-ai săi, precum: bașcanul Evghenia Guțul, președintele Adunării Populare al Găgăuziei Dmitrii Constantinov, liderul „Șansă” Alexei Lungu, deputata Marina Tauber, inclusiv parlamentarul Vasile Bolea. Detalii AICI.

Potrivit deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate Adrian Cheptonar, persoanele care au participat la Moscova, la Congresul de constituire a blocului „Victoria”, vor putea fi acuzate pentru trădare de patrie. Detalii AICI.

De menționat că politicianul Ilan Șor a anunțat că pe 9 iunie, tot la Moscova, va avea loc un congres al blocului „Victorie”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spania: 14 persoane au fost rănite în timpul unei curse cu tauri la festivalul San Fermin

Cel puțin 14 persoane au fost rănite sâmbătă,11 iulie, în timpul celei de-a cincea curse cu tauri din cadrul festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei. Unul dintre participanți a fost lovit de coarnele unui taur, după ce animalul s-a desprins din turmă și a intrat într-un grup de alergători, transmite SkyNews.

Incidentul a avut loc pe traseul îngust al străzilor din Pamplona, în regiunea Navarra. Potrivit Spitalului Universitar din Navarra, alte 12 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru diferite răni suferite în timpul cursei.

Organizația de intervenții de urgență DYA Navarra a acordat ajutor medical pe parcursul zilei pentru 103 persoane. Dintre acestea, 45 au fost tratate pentru vânătăi și răni ușoare, iar alte 15 pentru traumatisme.

Cursa de sâmbătă a fost a cincea din cele opt zile ale festivalului San Fermin, care are loc anual la Pamplona și este dedicat unui sfânt catolic. Evenimentul este cunoscut în special pentru tradiționala alergare cu tauri pe străzile orașului, dar este criticat de organizațiile pentru protecția animalelor, care consideră practica violentă și crudă.

Ultimul deces înregistrat în timpul cursei cu tauri de la Pamplona a avut loc în 2009. Totuși, accidentările sunt frecvente, în condițiile în care la eveniment participă atât localnici experimentați, cât și numeroși turiști sau alergători fără experiență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: