Aflat la Moscova, fugarul Ilan Șor a anunțat „crearea blocului politic Victorie”. Reacția unui ministru de la Chișinău 
Full Article 7 minutes read

Aflat la Moscova, fugarul Ilan Șor a anunțat „crearea blocului politic Victorie”. Reacția unui ministru de la Chișinău 

Oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a anunțat de la Moscova despre „crearea blocului politic Victorie”. De pe scena unui hotel din Rusia, politicianul fugar a spus că „astăzi în fața noastră sunt două evenimente importante, primul – alegerile prezidențiale și al doilea eveniment – referendumul”. Șor a mai spus că „alternativa” blocului este „prietenia și colaborarea cu Federația Rusă”. „Este o echipă de vis”, a menționat Șor atunci când  a prezentat membrii blocului, printre aceștia sunt bașcanul Evghenia Guțul, deputata Marina Tauber, liderul „Șansă” Alexei Lungu, inclusiv el. Ulterior pe scena hotelului au cântat, inclusiv în română, interpretul rus Nikolai Baskov, soția fugarului Ilan Șor, Jasmin, dar și interpretul rus Filip Kirkorov. Într-o reacție, ministrul de la Chișinău Andrei Spînu a declarat că blocul a fost creat „la Moscova, lângă Kremlin, ca să fie clar pentru cine lucrează și pe cine servesc”. 

Vreau să anunțăm crearea blocului politic „Victorie”. A venit momentul, nu putem să ne permitem să mai așteptăm. Statul nostru a a fost adus până la sărăcie, lipsă totală a libertății cuvântului, furt total și cel mai important – în față este o prăpastie. Astăzi în fața noastră sunt două evenimente importante, primul – sunt alegerile prezidențiale și al doilea eveniment este referendumul, aceste două evenimente care vor determina viitorul țării noastre. (…) Toate echipele care sunt aici sunt gata să ia responsabilitatea asupra lor și să învingă sărăcia și să construiască în Republica Moldova viitorul”, a menționat fugarul Ilan Șor.

Mulți dintre voi se întreabă de ce la Moscova. Explic. Desigur, cu plăcere, am fi făcut acest eveniment la Chișinău, la Orhei, în Găgăuzia și în alte regiuni ale țării noastre. (…) Astăzi în Moldova orice persoană care gândește altfel nu are dreptul să vorbească. (…) Orice adunare politică se încheie cu arest, cu cercetări efectuate de către partidul de la putere”, a adăugat Șor. „Alternativa noastră este prietenia, colaborarea, parteneriatul cu Federația Rusă, cu parteneri istorici ai Republicii Moldova”, a mai spus Șor la eveniment.

„Este o echipă de vis”, a spus Șor la prezentarea membrilor blocului. În blocul politic vor face parte: Șor – lider; Guțul – secretar executiv, inclusiv Tauber – secretar. Printre membri se numărări și liderul „Șansă” Alexei Lungu, lidera Partidului „Renaștere” Natalia Parasca, deputații Reghina Apostolova, Denis Ulanov, Vadim Fotescu, Vasile Bolea, Alexandr Nesterovschi, Irina Lozovan.

Ulterior în scenă au fost invitați mai mulți artiști, printre care ansamblul Orizont din Republica Moldova, interpretul rus Nikolai Baskov care a cântat în română. Și soția fugarului Ilan Șor, Jasmin, a fost pe scenă. Aceasta a cântat atât în rusă cât și în română. A ieșit pe scenă și cântărețul Filip Kirkorov.

La Chișinău a apărut prima reacție cu privire la blocul lansat în Rusia.

O țară întreagă i-a văzut pe trădătorii de țară la Moscova. Cred că putem spune clar, la Moscova s-a creat blocul criminal organizat Victoria/Pobeda. S-au creat la Moscova, lângă Kremlin, ca să fie clar pentru cine lucrează și pe cine servesc. Totuși, nu toți sunt acolo pe scenă. O parte se ascund încă la Chișinău, în spatele la tot felul de partide. În următorii ani trebuie să scăpăm de ei”, a scris pe rețelele de socializare ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu.

Actualizare: Fugarul Ilan Șor a scris pe rețelele de socializare că blocul a reunit reprezentanți ai partidelor „Renaștere”, „Șansa”, „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei” și „Victoria”.

***

Menționăm, pe 21 aprilie, într-unul dintre hotelurile din Moscova a avut loc un eveniment al partidelor de opoziție afiliate fugarului Ilan Șor. Au fost prezenți: Ilan Șor, bașcanul Evghenia Guțul, președintele Adunării Populare al Găgăuziei Dmitrii Constantinov, liderul „Șansă” Alexei Lungu, deputata Marina Tauber, inclusiv parlamentarul Vasile Bolea. „Aici, la Moscova, nimeni nu ne închide gura și ne putem exprima părerea”, a spus Tauber la eveniment, adăugând că în „sală s-au adunat oamenii care înțeleg cât de important este ca întreaga opoziție moldovenească să se unească împotriva inamicului, împotriva problemelor pe care le-au adus UE și conducerea în persoana Maiei Sandu și PAS”. Într-o reacție pentru NewsMaker, reprezentanții PAS au declarat că „este rușinos să te afli la Moscova, în timp ce o lume întreagă condamnă Kremlinul pentru războiul barbar dus în Ucraina” și că „Moldova își continuă ferm drumul de aderare la UE, unde este pace și justiție corectă”. Detalii AICI

Ilan Șor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, odată cu fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc. Potrivit unor investigații jurnalistice, în Israel oligarhul ar trăi în lux și opulență. De acolo, potrivit oamenilor legii, el ar continua să se implice în politica de la Chișinău, inițial prin intermediul partidului său care îi purta numele, declarat neconstituțional între timp, iar ulterior – prin intermediul formațiunilor politice afiliate lui. În aprilie 2023, Curtea de Apel l-a condamnat pe Ilan Șor la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” și a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei. Atunci Șor a acuzat magistrații că s-ar fi subordonat ordinelor politice și a susținut decizia Curții de Apel „îl lasă rece și că nu are de gând să se conformeze acesteia”. Ilan Șor se află în lista neagră a guvernelor american și britanic. La fel, el figurează pe listele de sancțiuni impuse inclusiv de Canada și UE, pentru legături cu Kremlinul și tentative de destabilizare a Moldovei.

***

Amintim, anterior, interpretul rus Filip Kirkorov nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova. S-a întâmplat în iunie 2022. Kirkorov a fost printre interpreții ruși invitați să cânte în Piața Marii Adunări Naționale. Drept organizator oficial al evenimentului figura activistul Veaceslav Valico – candidat independent la ultimele alegeri parlamentare (reprezentat atunci la dezbaterile electorale de către controversatul om de afaceri Veaceslav Platon). Detalii AICI. Procurorul general interimar declara că Partidul „ȘOR”, declarat neconstituțional în Moldova, este cel care a plătit 260 000 de dolari echivalentul a circa 5 milioane lei pentru organizarea concertului.

Kirkorov se află și printre artiștii și persoanele publice din Rusia vizate de sancțiuni în Ucraina, din cauza faptului că susțin războiul declanșat de Rusia. Detalii AICI.

În aprilie 2023, cântărețul rus Filip Kirkorov a publicat un video în care îndemna locuitorii Găgăuziei, care pe 30 aprilie urmau să-și aleagă bașcanul, să o voteze Evghenia Guțul. Artistul din Rusia spunea că are încredere în echipa lui Ilan Șor, numindu-l pe cel din urmă „prieten”. Detalii AICI. A doua zi, cu un mesaj asemănător a ieșit și cântărețul Nicolai Baskov, care a promis că va ține un concert la Comrat. Ulterior, și soția lui Șor, Jasmin, a venit cu același îndemn. În mai, în ajunul turului doi de alegeri al bașcanului Găgăuziei, interpreții ruși Nikolai Baskov, Filip Kirkorov și Stas Mihailov au lansat piesa „Родина моя” – o versiune în limba rusă a imnului autonomiei. Ba mai mult, pentru piesă a fost filmat și un videoclip. Acesta a fost postat de fugarul Ilan Șor pe o rețea de socializare. Detalii AICI.

Precizăm, Nikolai Baskov a susținut în repetate rânduri agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei. El a vizitat Donbassul nu doar cu concerte, dar și pentru a oferi ajutor militar. Iar în iunie 2023, Baskov și interpretul rus pro-Kremlin Grigorii Leps au declarat că vor plăti câte un milion de ruble pentru distrugerea tancurilor occidentale furnizate Ucrainei, Leopard și Abrams. Detalii AICI

Cu privire la soția fugarului Ilan Șor, Sara Șor, cunoscută cu numele de scenă Jasmin precizăm că în noiembrie 2023 Guvernul canadian a introdus sancțiuni. Interpreta rusă a fost inclusă în lista sancțiunilor, alături de alte opt persoane, pentru dezinformare și propagandă, în contextul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: