(VIDEO) SUA vor trimite 31 de tancuri Abrams Ucrainei. Biden: „Sunt cele mai bune din lume”

Președintele Joe Biden a anunțat miercuri că SUA plănuiesc să trimită Ucrainei 31 de tancuri Abrams M1, renunțând la rezistența îndelungată de a da curs cererilor din partea administrației de la Kiev pentru vehiculele foarte sofisticate dar care necesită multă întreținere, transmite Digi24.

Tancurile Abrams vor fi livrate în luni de zile, au spus oficialii de rang înalt ai administrației americane, și va fi nevoie de un amplu antrenament pentru soldații ucraineni care vor trebui să învețe cum să le opereze și să le întrețină. SUA trebuie să navigheze lanțuri de aprovizionare complicate pentru componentele necesare tancurilor.

Biden a afirmat că tancurile respective sunt „cele mai capabile din lume”.

Până săptămâna trecută, oficialii americani de rang înalt au făcut referire la aceste dificultăți ca fiind bariere în furnizarea vehiculelor cerute de Ucraina. Însă după negocieri diplomatice cu Germania, care a susținut clar că va trimite tancurile sale Leopard 2 Kievului doar după ce SUA oferă Ucrainei Abrams, Biden a dat undă verde pentru trimiterea vehiculelor. Cele 31 de tancuri Abrams vor forma un batalion ucrainean de tancuri complet.

Germania îşi va asuma costul tancurilor Leopard 2 pe care le va oferi Ucrainei, spre deosebire de alţi aliaţi, precum Polonia, care vor cere Uniunii Europene rambursarea costurilor legate de transferul unor tancuri de acest fel către armata ucraineană, a declarat miercuri cancelarul german Olaf Scholz, relatează agenţia EFE.

„Tancurile Abrams sunt cele mai bune din lume. Aceasta este o capacitate extraordinară pe care o va primi Ucraina pentru a-și spori apărarea pe termen lung”, a spus un oficial american de rang înalt, precizând că tancurile vor fi furnizate prin finanțarea Inițiativei de Asistență de Securitate pentru Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Uzina Metalurgică de la Râbnița riscă să rămână fără autorizație? Explicația Inspectoratului pentru Protecția Mediului

Autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești din Râbnița expiră astăzi, pe 20 octombrie. Deși întreprinderea a solicitat o nouă autorizație, aceasta nu a fost emisă deocamdată. Eliberarea documentului depinde de finalizarea verificărilor efectuate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, relatează Moldova 1. Potrivit sursei citate, până la obținerea actului, uzina nu va putea efectua operațiuni de import și export de materii prime și deșeuri.

Potrivit sursei citate, uzina nu a solicitat prelungirea autorizației vechi, ci eliberarea unei autorizații integrate de mediu, în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în 2025. Procedura a fost inițiată anul trecut, când întreprinderea a depus un raport de referință, transmis ulterior Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) pentru verificare.

În urma primei verificări, au fost identificate anumite nereguli, iar reprezentanții uzinei au comunicat că acestea au fost înlăturate, a explicat directorul Agenției de Mediu, Nicolae Belitei. Ulterior, Agenția de Mediu a solicitat o verificare repetată, dar încă nu a primit concluziile inspectorilor.

Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Dorin Poverjuc, a declarat că verificările sunt în desfășurare și că nu există deocamdată rezultate noi.

Lipsa unei autorizații de mediu valabile ar putea duce la blocarea importurilor și exporturilor de materii prime și deșeuri ale Uzinei Metalurgice din Râbnița. Asemenea operațiuni pot fi efectuate doar între agenți economici autorizați, a declarat, pentru Teleradio-Moldova, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. „Cea mai importantă activitate este exportul de deșeuri și importul de materie primă. Acest lucru se poate realiza doar între doi agenți economici autorizați, iar în cazul în care uzina nu va avea o autorizație, aceste operațiuni vor fi, cu siguranță, blocate”, a comunicat Hajder.

Potrivit sursei citate, pentru emiterea noului document, inspectorii trebuie să confrunte informațiile prezentate în raportul de referință cu situația reală din teren. La final, Inspectoratul urmează să comunice Agenției de Mediu dacă raportul poate fi acceptat, trebuie corectat sau este respins.

***

Menționăm că, ultima dată, autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești din Râbnița a fost prelungită în octombrie 2025. Agenția de Mediu preciza atunci că termenul a fost prelungit din oficiu, în baza prevederilor Legii privind emisiile industriale. Detalii AICI.

Pe 15 octombrie, vicepremierul Valeriu Chiveri a declarat că prelungirea autorizației nu este doar o chestiune tehnică, ci ține și de procesul de reintegrare a țării. Potrivit oficialului, solicitările de facilități pentru companiile din stânga Nistrului nu pot fi privite separat de problemele nesoluționate de ani de zile, precum respectarea drepturilor copiilor și fermierilor sau accesul jurnaliștilor în regiune. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: