customs.gov.md

VIDEO Țigări în valoare de peste un milion de lei, confiscate de oamenii legii. O parte din acestea au fost introduse clandestin în țară

Oamenii legii au depistat două loturi de țigarete fără acte de proveniență, o parte dintre acestea fiind introduse clandestin în țară, cu ocolirea posturilor vamale. În total, vameșii au ridicat 1 083 000 de țigarete de diferite mărci.

În primul caz, funcționarii vamali au efectuat verificări la o adresă din raionul Briceni. În curtea unei case de locuit au fost depistate și ridicate 438 000 de țigarete marca „Winston”, fără timbre de acciz și cu semne vizibile de contrafacere.

Potrivit Serviciului Vamal, cercetările preliminare indică faptul că țigările erau introduse fraudulos în țară prin segmentul verde al frontierei moldo-ucrainene, astfel fiind ocolite posturile vamale în vederea eschivării de la plata pentru mărfurile accizate.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat în apropierea comunei Grătiești, după ce o patrulă a echipelor mobile a tras pe dreapta, pentru verificări, un autocamion.

În cadrul controlului vizual al semiremorcii, au apărut suspiciuni legate de modificarea elementelor constructive ale acesteia, motiv pentru care a fost luată decizia escortării autovehiculului în zona de control vamal proximă. În rezultatul demontării pereților semiremorcii, au fost depistate zeci de cutii care conțineau 645 000 de țigarete de diferite mărci, fără timbre de acciz și fără acte de proveniență.

Conform informațiilor preliminare, produsele din tutun urmau să fie transportate și comercializate ilegal în Uniunea Europeană.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Fără telefoane și ceasuri: Parlamentul va examina cu ușile închise structura și efectivul Armatei Naționale. Apelul lui Grosu🔥🔥🔥

Parlamentul va examina pe 8 octombrie proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale, într-o ședință cu caracter închis. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, că documentul conține informații clasificate ca secret de stat.

„Proiectul de hotărâre va fi examinat într-o ședință cu caracter închis, deoarece documentul conține informații clasificate ca secret de stat și urmează regimul Legii cu privire la secretul de stat”, anunță Grosu.

Potrivit speakerului, la ședința închisă vor putea participa doar deputații și un număr foarte restrâns de angajați ai Secretariatului Parlamentului. Deputații vor avea acces în baza legitimației și nu vor putea avea asupra lor dispozitive electronice, inclusiv telefoane, laptopuri sau ceasuri.

„Facem apel la deputați să dea dovadă de responsabilitate și respect pentru Armata Națională și pentru eforturile depuse de aceasta pentru a proteja pacea și liniștea în Republica Moldova”, a mai scris Grosu în mesajul transmis.

Ședința plenară din 8 octombrie va începe la ora 13:00.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: