VIDEO Trei moldoveni ar fi organizat o schemă prin care aduceau bărbații din Ucraina în Moldova: solicitau $4500 per persoană

Procurorii PCCOCS și ofițerii SIS, în colaborare cu Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), au reținut trei bărbați din Moldova. Cei din urmă sunt bănuiți de facilitarea tranzitării ilegale a Republicii Moldova de către cetățeni ai Ucrainei, începând din vara lui 2022.

Cei trei bărbați au vârste cuprinse între 25 și 50 de ani și sunt originari din Otaci, Ocnița.

Potrivit procurorilor, bănuiții organizau trecerea hotarului în afara punctelor oficiale de trecere a frontierei – atât terestru, cât și prin traversarea râului Nistru cu barca.

Pentru serviciile ilegale prestate, aceștia percepeau taxa de 4.500 USD per persoană.

Urmare a perchezițiilor la domiciliile și automobilele celor trei, aceștia au fost reținuți, printre ei fiind și unul din organizatorii grupului infracțional.

Ulterior, în privința a doi din făptuitori a fost aplicat arestul preventiv pentru 30 de zile.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Doi elevi din Moldova revin cu argint și bronz de la Olimpiada Internațională de Informatică

Republica Moldova a obținut o medalie de argint și o medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în orașul Tașkent, Uzbekistan. Despre acest lucru a comunicat Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova pe 16 august.

Medalia de argint a fost obținută de elevul clasei a XII-a la Liceul Teoretic „Orizont” din Durlești, municipiul Chișinău, Alin Popescu, iar cea de bronz – de elevul clasei a X-a din aceeași instituție, Alexei Baca.

Potrivit Ministerului Educației, olimpiada a avut loc în perioada 9-16 august și au participat 375 de elevi din 92 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată, în total, de patru elevi. Conducătorului lotului național a fost profesorul Universității de Stat din Moldova Sergiu Corlat, iar conducătorul adjunct a fost șeful de direcție la Agenția de Guvernare Electronică Igor Bercu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: