Татьяна Султанова, NewsMaker

VIDEO Troleibuze aglomerate și pasageri fără măști de protecție. Cum s-a circulat astăzi în transportul public din capitală

În dimineața zilei de 4 mai, transportul public din municipiul Chișinău și-a reluat activitatea. În total, peste 400 de troleibuze și autobuze au fost puse în circulație. Din cauza pericolului de infectare cu COVID-19, în fiecare mijloc de transport se pot afla până la 35 de persoane, iar pasagerii trebuie să poarte, obligatoriu, măști de protecție. Un călător a postat pe Facebook un video filmat în autobuzul nr.23  în care se vede cum (nu) au respectat pasagerii măsurile impuse de autorități.

În total, 321 troleibuze și 104 autobuze au fost puse în circulație pe străzile din municipiul Chișinău, a anunțat şeful interimar al Direcției generale transport public și căi de comunicație, Lilian Copaci. Acesta a precizat că, la fiecare stație terminus, mijloacele de transport sunt dezinfectate. De asemenea, în troleibuze și autobuze au revenit taxatorii. Aceștia sunt echipați cu măști, mănuși și halate de protecție. Au început să circule și un număr mic de microbuze.

„Pe unele rute au încercat să iasă câte un microbuz-două, ca să vadă care este situația. Ei trebuie să activeze cu călători numai pe scaune, iar majoritatea șoferilor sunt cu vârsta peste 50-60 de ani, care sunt în categoria de risc de contaminare”, a spus Copaci.

Funcționarul a precizat că în unele regiuni s-au format aglomerații de pasageri.

„Am depistat la unele stații aglomerații, în special în sectorul Botanica. Dar cel mai mare – la rutele din suburbii. Cu părere de rău, mai multe mijloace de transport pentru a le pune în circulație în suburbii nu avem. În același timp, am fost anunțat faptul că mult persoane au întâmpinat dificultăți de a ajunge la locul de muncă, iar acest lucru este din cauza că nu sunt suficiente unități de transport”, a menționat acesta.

Lilian Copaci a mai spus că aglomerații se atestă în strada Nicolae Costin și orașul Durlești.

„În același timp, are loc monitorizarea tuturor, în special a șoferilor și taxatorilor. Vom conlucra cu poliția și carabinierii. Populația are grijă de sănătatea sa, îi vedem cu măști”, a mai spus Copaci.

Primarul capitalei Ion Ceban a remarcat că dacă propunerea achiziționării a 100 de autobuze la începutul lunii martie, ar fi fost aprobată, mijloacele de transport deja urmau să fie asamblate. Primarul s-a adresat către consilierii municipali cu îndemnat ca aceștia să uite de politică și să soluționeze problema transportului public.

De asemenea, autoritățile municipale au menționat că circa 6200 de cadre medicale au fost transportate la serviciu în municipiul Chișinău, de la declararea stării de urgență în legătură cu pandemia de coronavirus de tip nou. În total au fost parcurși 63 de mii de kilometri în acest scop.

Între timp, pe rețelele de socializare au fost publicate imagini video filmate în autobuzul nr. 23. În acestea se vede că pasagerii circulă fără măști, iar distanța socială nu este respectată.

https://www.facebook.com/100040618068372/videos/254353092595291/

Amintim că, pe 30 aprilie, Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău a anunțat că toți pasagerii care circulă în transportul public sunt obligați să poarte măști de protecție.

„Rog cetăţenii să țină cont de aceste recomandări, pentru siguranța tuturor. Dacă vor fi sau nu puse amenzi, vor decide oamenii legii”, a scris primarul capitalei Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

Pe 17 martie, în Republica Moldova a fost decretată stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus de tip nou. Până în prezent, au fost înregistrate 4121 cazuri de îmbolnăviri și 128 de decese din cauza infecției cu COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Polaris, care vrea să opereze zboruri comerciale, respinge zvonurile despre legături cu Recean: ce spune despre proprietari

Compania Polaris, care se află în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian pentru a opera zboruri comerciale, neagă că ar avea legături cu fostul premier Dorin Recean. Aceasta susține că nu are conexiuni nici cu alte persoane care dețin funcții publice. Precizările au fost făcute într-un comentariu pentru MoldStreet, în care compania a declarat cine sunt asociații săi, precum și managerul responsabil.

Compania a declarat că în spațiul public au apărut afirmații potrivit cărora ar avea legături cu persoane publice și ar beneficia de un tratament preferențial în procesul de certificare. „Aceste afirmații sunt false”, a menționat compania.

Compania Polaris Aviation Group susține că a fost înregistrată pe 2 ianuarie 2026, având ca obiect de activitate transportul aerian de pasageri și mărfuri. „Asociații companiei sunt Anatolie Damaschin 50%, Gicu Răducan 25% și Guram Gvedasvili 25%, iar beneficiarul efectiv, declarat conform legii, este Anatol Damaschin. Manager responsabil este Răducan Gicu, cu o experiență de 10 ani în domeniul aviației civile și 13 ani în domeniul transporturilor. Domnul Dorin Recean nu este și nu a fost niciodată asociat, beneficiar efectiv, finanțator, consultant sau parte în vreun raport juridic sau de orice alt fel cu Polaris Aviation Group. Nicio altă persoană care deține funcții publice nu are vreo participare, directă sau indirectă prin interpuși, în companie”, se arată în declarația companiei.

În același mesaj, compania a declarat că parcurge „procedura standard de obținere a Certificatului de Operator Aerian”. „Nu am solicitat, nu am primit și nu vom accepta niciun tratament preferențial”, se mai arată în mesajul acesteia.

Potrivit TVR Moldova, Gicu Răducan este fiul fostului președinte al Consiliului Concurenței, Marcel Răducan. Marcel Răducan a fost și ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, precum și deputat din partea PDM.

***

La sfârșitul lunii iunie 2026, un canal de Telegram specializat în aviația civilă a anunțat că, în curând, pe piața moldovenească ar putea apărea o nouă companie aeriană – Polaris, care se află în proces de obținere a autorizațiilor necesare. Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a confirmat că Polaris este în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian, document necesar pentru operarea zborurilor comerciale. Detalii AICI.

Pe 1 iulie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că nu cunoaște nimic despre compania aeriană Polaris. Întrebat despre informațiile potrivit cărora în spatele companiei s-ar afla fostul premier Dorin Recean, ministrul a răspuns: „Nu cunosc nimic despre astfel de date”. Detalii AICI. Ulterior, fostul premier, Dorin Recean, a respins informațiile potrivit cărora ar avea legături cu Polaris. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: