defence.ua.com

(VIDEO) Ucraina anunță că începe contraofensiva în sudul țării. Civilii sunt îndemnați să plece imediat

Autoritățile ucrainene au îndemnat civilii să părăsească imediat sudul țării, controlat de Rusia, din cauza planurilor de a începe contraofensiva militară. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul pentru reintegrarea Ucrainei Irina Vereșiuk, pe 10 iulie.

Armata noastră începe contraofensiva. Nu știu cât va dura în timp, însă știu sigur că în regiune nu trebuie să se afle femei și copii, aceștia nu trebuie să devină scut viu între armata noastră și inamic. Dușmanul trebuie nimicit. Este evident că vor fi lupte și se va trage din artilerie, iar civilii nu trebuie să aibă de suferit. Îi îndemnăm să se evacueze imediat”, a subliniat Vereșiuk într-o adresare difuzată de posturile de televiziune ucrainene.

Potrivit oficialului, civilii pot pleca prin regiunea Crimeea, temporar ocupată, sau prin Vasilievka spre Zaporojie și de acolo spre alte regiuni ale țării.

Oamenii din Herson știu despre ce vorbesc. Există o astfel de posibilitate. Altceva este că uneori voluntarii cer bani. Însă lucrăm asupra acestui fapt. Ne asigurăm că sunt sunt autobuze și oamenii se pot evacua gratis”, a subliniat ministrul.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reacția lui Pavaloi, după ce Perciun a anunțat investiții de peste 10 milioane de lei în patru grădinițe din Chișinău: „Minciuni marca PAS”

Șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, Andrei Pavaloi, îl critică pe ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, după anunțul privind renovarea și amenajarea a patru grupe în grădinițe din capitală. Pavaloi susține că ministrul ar fi prezentat în mod eronat proiectul și că investiția este realizată din fonduri europene.

Minciuni marca PAS”, a scris Andrei Pavaloi într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui Pavaloi, grupele anunțate de ministru nu sunt, de fapt, grupe de creșă. El afirmă că acestea sunt „grupe mici”, întrucât, în opinia sa, creșele sunt destinate copiilor cu vârste între 0 și 2 ani și nu funcționează în grădinițe.

Un alt reproș vizează amploarea proiectului. Pavaloi susține că în ultimii patru ani Primăria municipiului Chișinău a redeschis peste 160 de grupe noi, în timp ce Ministerul Educației anunță reabilitarea a patru grupe în patru ani.

Este un pic de diferență”, a comentat reprezentantul Direcției generale educație, tineret și sport.

Pavaloi mai afirmă că proiectul privind cele patru grupe a început încă în 2024 și că, în cei doi ani de atunci, în instituțiile vizate ar fi fost realizate doar „niște dotări minime de mobilier și materiale didactice”, precum și mai multe ședințe.

Totodată, acesta susține că ministrul nu ar fi menționat că investiția este finanțată din fonduri europene și că Guvernul urmează să raporteze partenerilor europeni despre implementarea proiectului.

Dacă deschidem câte 4 grupe în patru ani, atunci cele 5 000 de locuri pe care și-a asumat responsabilitatea de a le deschide, ar trebui să le avem funcționale peste vreo zece ani, din păcate”, a scris Andrei Pavaloi.

NewsMaker a solicitat o reacție la acuzațiile lui Andrei Pavaloi de la Ministerul Educației, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Amintim că, pe 17 august, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că în grădinițele nr. 197, 103, 174 și 150 din Chișinău vor fi renovate și amenajate grupe pentru copii mici. Investiția se ridică la peste 10 milioane de lei, iar lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu, prin care urmează să fie renovate 15 grupe de creșă din țară. Este vorba despre proiectul „Îmbunătățirea Calității Educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale. Potrivit ministrului, la cele patru instituții din capitală este în desfășurare etapa de evaluare a ofertelor pentru executarea lucrărilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: