„Acum este rândul Europei să-și îndeplinească obligațiile”, a declarat eurodeputatul Dan Barna la Strasbourg, pe 20 mai, după deschiderea primului cluster de negocieri privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Potrivit acestuia, Chișinăul a realizat deja toate reformele necesare și a făcut pași clari spre integrare. Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a adăugat că Moldova se numără printre statele care au avansat cel mai mult în procesul de negocieri. Cu o zi înainte, președinta Maia Sandu și-a exprimat convingerea că statele UE vor găsi o soluție pentru deschiderea negocierilor pe toate clusterele la sfârșitul lunii iunie. Barna a îndemnat, de asemenea, Ungaria „să înceapă din nou să joace alături de Europa”.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.