facebook / Igor Dodon

VIDEO Un autoturism a intrat în coliziune cu un camion la Cahul. Sunt victime

Un accident grav s-a produs în dimineața zilei de 6 mai în preajma localității Câșlița Prut, raionul Cahul. Salvatorii din sudul țării au intervenit pentru a efectua lucrări de descarcerare, după ce un automobil de model VAZ, în care se aflau două persoane s-a tamponat într-un autotractor de model MAN. Impactul a fost fost atât de puternic, încât unul dintre șoferi a murit pe loc.

Potrivit Inspectoratului Naționale pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la 112 a fost înregistrat la 10:10. Imediat la fața locului a intervenit un echipaj de pompieri. Aceștia au stabilit că doi bărbați au rămas blocați între fiarele autoturismului VAZ. Angajații IGSU au reușit evacuarea promptă a persoanelor din autovehiculul avariat.

În urma accidentului, pasagerul în vârstă de 69 de ani s-a ales cu diverse traumatisme și a fost preluat de medici la spital pentru ulterioare îngrijiri medicale, iar conducătorul auto, un bărbat de 44 de ani, a decedat pe loc.

Contactată de NM, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Cahul, Cristina Ciobanu a precizat că, din primele informații, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (precipitații sub formă de ploaie) autotractorul de model MAN cu semiremorcă, ín curba periculoasă între satul Cîșlița Prut și satul Giurgiulești, a frînat, iar ulterior semiremorca a derapat pe contrasens și s-a tamponat în autoturismul de model VAZ.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează a fi stabilite ulterior.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: