VIDEO Zelenski, discurs tranșant la ședința Parlamentului European: „Demonstrați că sunteți alături de noi”

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a susținut un discurs în cadrul ședinței Parlamentului European din 1 martie.

Liderul de la Kiev s-a referit la atacul asupra pieței din Harkov, cea mai mare piață din Europa.

„Fiecare piață va fi Piața Libertății. Nimeni nu ne va frânge. Dorința noastră este ca ai noștri copii să trăiască. Ieri au murit 16 copii. Și din nou Putin va spune că a fost „o operațiune”. Unde lucrează copiii noștri, cu ce tancuri merg? Stimabililor, poporul nostru este foarte motivat, noi luptăm pentru drepturile noastre, pentru libertate, pentru libertate, pentru viață, iar acum pentru supraviețuire. Luptăm ca să fim membri cu drepturi depline ale Europei. Împreună cu noi, UE va fi mai tare. Vă vom demonstra puterea noastră. Demonstrați că sunteți alături de noi, demonstrați că sunteți europeni, și atunci viața va învinge moartea, iar lumina – întunericul. Slavă Ucrainei”, a declarat Zelenski.

Parlamentarii europeni au aplaudat în picioare discursul lui Zelenski.

Amintim că președintele Ucrainei a semnat pe 1 martie cererea de aderare a țării sale la Uniunea Europeană. Parlamentul European va adopta marți o rezoluție prin care solicită instituțiilor UE să depună eforturi pentru acordarea statutului de candidat UE Ucrainei și, între timp, să continue să lucreze pentru integrarea în piața unică a UE, scrie The Guardian, citat de hotnews.ro

De asemenea, șeful diplomației europene, Josep Borrell, va face miercuri o vizită fulger în Republica Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: