„Aviația militară este o lume aparte”. Un student din Moldova a fost acceptat la Academia Forțelor Aeriene din Colorado, SUA

Dorian Ciuhrii, student militar din Republica Moldova, va învăța timp de patru ani la Academia Forțelor Aeriene din Colorado, SUA. Oportunitatea de a-și face studiile de licență în cadrul prestigioasei instituții de învățământ superior cu profil militar din SUA i-a fost oferită de Academia Militară „Alexandru cel Bun” din Chișinău, care are un program de studii cu aceasta. 

Încă din copilărie, lui Dorian Ciuhrii îi plăcea să colecționeze modele de avioane, să citească cărți despre istoria aviației și să meargă la expoziții aeronautice. Până în prezent, pasiunea lui pentru aviație rămâne vie și puternică.

Este o senzație unică să fii în aer, să simți libertatea și puterea avionului. Aviația militară este o lume aparte plină de profesioniști dedicați, iar eu sunt mândru că am șansa să fac parte din ea”, a declarat el, pentru revista Ministerului Apărării.

Despre posibilitatea de a urma studii la Academia Forțelor Aeriene din SUA, Dorian Ciuhrii a descoperit navigând pe internet. Tânărul a aflat că această posibilitate se oferă prin intermediul Academiei Militare „Alexandru cel Bun”. Astfel, a depus dosarul, a susținut toate examenele și a ajuns în rândurile studenților militari ai Academiei Forțelor Aeriene din Colorado.

În drumul spre înmatricularea la studii în aviația militară dinn SUA, lui Dorian Ciuhrii i-au fost alături mama și tatăl său – ultimul fiind militar de meserie.

Întrebat de ce a pledat pentru o carieră militară, tânărul a răspuns: „Am hotărât să devin militar ca să descopăr pe dinăutru această viață, nu doar din auzite. Vreau să-mi ating limitele și să trec peste ele, să devin un profesionist remarcat. Dacă nu aviație, atunci o alternativă ar fi infanteria, acolo văd potențialul să-mi dezvolt calitățile de lider și să-i inspir pe ceilalți. M-aș strădui să fac tot ce-mi stă în puteri”.

Înainte de a pleca la studii în SUA, Dorian Ciuhrii a depus jurământul militar în fața conducerii Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, precum și a rudelor prezente la ceremonie.

***

Precizăm că Academia Militară „Alexandru cel Bun” care are diverse programe de studii cu instituții de învățământ superior de profil militar din mai multe state, așa cum sunt: Academia Forțelor Aeriene și cea a Forțelor Terestre din Grecia, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” și Universitatea Națională de Apărare „Carol I” din România, Academia Forțelor Aeriene și cea a Forțelor Terestre din Turcia, precum și Academia Forțelor Aeriene din Colorado.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Președintele PAS, Igor Grosu

Consiliul politic național al PAS, în ședință: „Am primit un nou mandat de încredere de la oameni”

Partidul de guvernare „Acțiune și Solidaritate” s-a întrunit pe 20 decembrie într-o ședință al Consiliului Politic Național.

„Am tras concluziile acestui an la ședința Consiliului Politic Național a PAS. Am avut alegeri parlamentare și o campanie cu multe provocări, dar și rezultate ca partid – 3 mii de voluntari, 6 mii de evenimente electorale, 200 de ziare personalizate pe raioane și localități. Aceste cifre s-au transformat, într-un final, în 792 557 de voturi de la cetățeni”, a transmis președintele Parlamentului pe pagina sa de Facebook.

Igor Grosu a subliniat că noul mandat primit reprezintă o responsabilitate suplimentară și un impuls pentru continuarea reformelor. Potrivit acestuia, PAS urmează să se concentreze pe dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă și creșterea veniturilor populației, prin proiecte implementate atât la nivel național, cât și în fiecare localitate.

„Am primit un nou mandat de încredere de la oameni. Această încredere trebuie să ne impulsioneze pentru și mai multă muncă, proiecte vizionare la nivel național și proiecte la nivel de fiecare localitate. Trebuie să ne concentrăm pe creștere economică, care să aducă locuri de muncă și venituri mai mari.  Și nu în ultimul rând, vom avansa rapid pe agenda europeană, pentru că nu ne putem permite să pierdem această fereastră de oportunitate. E șansa generației noastre”, a mai spus oficialul.

Igor Grosu a fost ales președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pe 15 mai 2022, pentru un mandat de patru ani. Alegerea a avut loc în cadrul celui de-al III-lea Congres al partidului, eveniment organizat cu ocazia împlinirii a șase ani de la înființarea formațiunii. În discursul său, Grosu sublinia că echipa pe care o propusese are o misiune istorică: să apropie Republica Moldova de valorile și standardele europene.

Anterior, după alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al țării, în 2020, Igor Grosu a preluat rolul de președinte interimar al PAS.

Amintim că pe 22 octombrie, Igor Grosu a fost reales în funcția de președinte al Parlamentului, după scrutinul parlamentar din 28 septembrie. Candidatura sa a fost înaintată de fracțiunea PAS în cadrul primei ședințe a noului Legislativ. Pentru această funcție, el a concurat și cu Alexandr Stoianoglo, deputat și lider al Blocului „Alternativa”, propus de propria sa fracțiune. La votul secret au participat 87 de deputați: Igor Grosu a obținut 55 de voturi, în timp ce Stoianoglo a primit 32 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: