screenshot

Vinerea protestelor. Fermieri din trei raioane își scot tractoarele pe trasee; imagini de la Fălești VIDEO

Pe 12 iunie, fermieri din trei raioane protestează. Agricultorii din raionul Fălești s-au adunat pe drumul național Sculeni-Fălești, la intrarea în orașul Fălești, inclusiv cu tractoare.

Potrivit imaginilor, fermierii din Fălești au staționat cu utilajele pe marginea carosabilului.

La protestul din Fălești este prezent și Serghei Ivanov, deputat al fracțiunii „Partidul Nostru”. „Nu încercați să testați răbdarea fermierilor”, a declarat acesta.

Protestul din Fălești se desfășoară pe fondul claxoanelor manifestanților.

Menționăm că pentru ziua de 12 iunie și-au programat proteste fermieri din Fălești, Cahul și Rezina. Acțiunile au fost planificate între 9:00 și 14:00.

Potrivit Asociației „Forța Fermierilor”, care a anunțat protestele, fermierii vor solicita plăți directe per hectar pentru culturile cerealiere și oleaginoase din 2027, menținerea condițiilor fiscale actuale în contextul majorării TVA la 20% pentru producția agricolă, precum și rambursarea accizei la motorină folosită pentru lucrări agricole în proporție de 100%, începând cu anul 2026. Potrivit Asociației, fermierii din raionul Cahul vor înainta, pe lângă cele trei solicitări, și o revendicare specifică regiunii de sud – ca zona să fie recunoscută drept defavorizată.

Ministerul Agriculturii a declarat că respectă dreptul fermierilor de a protesta. În același timp, a menționat că a prezentat deja măsuri aflate în implementare sau în pregătire în contextul solicitărilor înainte de aceștia. Potrivit Ministerului, subiectele ce țin de politica fiscală în agricultură, inclusiv cota TVA, restituirea TVA și compensarea accizei la motorină, sunt analizate de Ministerul Finanțelor în contextul unei politici fiscale mai largi, care trebuie să țină cont inclusiv de posibilitățile financiare ale statului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: