Parlament

Vineri, 5 noiembrie, decretată zi de doliu național în Republica Moldova (DOC)

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care ziua de 5 noiembrie 2021, când vor avea loc funeraliile artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu, este declarată zi de doliu național în toată țara.

„Doliul național este instituit în semn de comemorare a celebrei pictorițe Valentina Rusu-Ciobanu, promotoare a valorilor culturale naționale și universale”, se arată în comunicatul publicat pe 3 noiembrie de Președinție.

În conformitate cu decretul prezidențial, vineri, 5 noiembrie, în toate localitățile, drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 se va onora memoria artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu prin păstrarea unui moment de reculegere. Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.

președinte.md

Totodată, li se recomandă autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor să renunțe la desfășurarea, în ziua de 5 noiembrie 2021, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.

„Moldova a pierdut un stâlp al artei sale naționale. Suntem cu toții norocoși că am trăit în veacul Valentinei Rusu-Ciobanu. Sincere condoleanțe familiei, fiului Lică Sainciuc, celor apropiați, tuturor celor care au iubit-o și i-au apreciat arta și creația”, a menționat Maia Sandu în contextul decesului artistei.

Pe 28 octombrie, Valentina Rusu-Ciobanu a împlinit vârsta de 101 ani.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: