Максим Андреев, NewsMaker

Vitalii Ignatiev, cercetat penal pentru atentare la unitatea teritorială a Ucrainei. Este citat la Serviciul de Securitate

Responsabilul de relații externe al regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev, este suspectat de colaborare și atentat la unitatea teritorială a Ucrainei. Ignatiev este citat la Serviciul de Securitate al Ucrainei pentru „a primi o notificare scrisă privind suspiciunea de comitere a unor infracțiuni”. Informațiile respective au fost publicate în ziarul guvernamental ucrainean pe 9 ianuarie.

Vitalii Ignatiev este suspectat de încălcarea articolului 110 din Codul Penal al Ucrainei – „atentare la unitatea teritorială și imunitate” – care presupune „apeluri publice la schimbarea granițelor Ucrainei”. Ignatiev este, de asemenea, suspectat de încălcarea articolului 111-1 partea 6: „desfășurarea de activități de informare în cooperare cu statul agresor (Federația Rusă – n. r.)”.

Conform Codului de procedură penală al Ucrainei, în cazul neprezentării la organul de drept, bănuitul riscă o amendă. Iar eschivarea de la prexentare este „un motiv pentru o anchetă specială înainte de proces”.

NM a încercat să-l contacteze pe Pavel Galțev, purtătorul de cuvânt al pretinsului „Minister de Externe” de la Tiraspol, dar acesta nu a răspuns la apelurile redacției.

Vitalii Ignatiev este originar din Ucraina și deține și cetățenia acestei țări. Din 2012 până în 2015 a fost membru al Comisiei Unificate de Control (CUC) din partea delegației transnistrene. Începând cu 2016, este șeful instituției care se ocupă de politica externă a regiunii transnistrene.

Precizăm că, pe 24 februarie 2022, armata rusă a invadat Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

golosarmenii.am

Moscova, nemulțumită de apropierea Armeniei de UE, își recheamă ambasadorul de la Erevan pentru „consultări”

Ambasadorul Rusiei în Armenia, Serghei Copîrchin, a fost rechemat la Moscova pentru consultări cu privire la „pașii întreprinși de conducerea armeană în direcția apropierii de Uniunea Europeană, care afectează cooperarea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA)”. Anunțul a fost făcut de Ministerul rus de Externe, astăzi, 30 mai. Instituția nu a oferit alte detalii, notează Meduza.

Rechemarea unui ambasador pentru consultări este una dintre modalitățile prin care un stat își exprimă nemulțumirea în plan diplomatic. Măsura are rolul de a semnala o răcire a relațiilor bilaterale, deoarece, în absența ambasadorului, reprezentarea diplomatică este asigurată de un însărcinat cu afaceri interimar, ale cărui atribuții sunt mai limitate.

Precizăm că, în ultimii ani, Armenia s-a apropiat tot mai mult de Uniunea Europeană, ceea ce a tensionat relațiile cu Rusia. Moscova critică frecvent conducerea de la Erevan și, în special, pe premierul Nikol Pașinian.

Tensiunile s-au accentuat în ultimele luni, pe fondul apropierii alegerilor parlamentare armene, care vor fi organizate pe 7 iunie. Partidul „Contractul Civic”, condus de Pașinian, se află pe primul loc în intențiile de vot, conform sondajelor.

În mai, oficiali ruși au avertizat că Rusia ar putea opri livrările preferențiale de petrol și gaze către Armenia. În același timp, Rosselkhoznadzor a interzis, în decurs de câteva zile și invocând motive sanitare și fitosanitare, importul în Rusia al mai multor produse armenești, inclusiv flori, legume, căpșuni și apa minerală „Jermuk”.

Totodată, pe 29 mai, președinții Rusiei, Belarusului, Kazahstanului și Kârgâzstanului au semnat o declarație comună prin care au cerut organizarea, în cel mai scurt timp, a unui referendum în Armenia privind aderarea la Uniunea Europeană sau menținerea statutului de membru al Uniunii Economice Eurasiatice. Potrivit semnatarilor, pregătirile Erevanului pentru aderarea la UE generează „riscuri semnificative pentru securitatea economică” a statelor membre ale UEEA.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: