zcj.ro

Votat: Dreptul la pensie va putea fi solicitat prin procură

Dreptul la pensie va putea fi solicitat inclusiv prin procură. Parlamentul a aprobat, în ședința din 16 iulie, proiectul de lege pentru modificarea articolului 31 din Legea privind sistemul public de pensii, în ambele lecturi.

Potrivit proiectului, cererea de pensionare și actele necesare se vor depune la organul teritorial de asigurări sociale de către reprezentatul, desemnat de solicitant prin procură.

Autorii menționează că necesitatea aprobării modificărilor rezultă din multiplele adresări ale cetățenilor, care din cauza stării precare de sănătate nu pot depune personal cererea și actele necesare în vederea realizării dreptului la pensie. Numeroase sesizări în acest sens au venit și de la cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotarele țării, care, în legătură cu situația creată din cauza pandemiei de COVID-19, nu pot reveni în țară pentru a-și realiza dreptul la pensie.

În prezent, cererea de pensionare și actele necesare se depun de persoana care a obținut dreptul la pensie la organul teritorial de asigurări sociale de la locul de domiciliu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

„Sunt false”. SFS dezminte informațiile despre pierderea datelor privind impozitele achitate pentru 2026

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) dezminte informațiile apărute într-un videoclip distribuit pe TikTok, potrivit cărora instituția ar fi pierdut datele privind impozitele achitate de cetățeni în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din luna octombrie. Instituția precizează că incidentul nu a afectat baza de date privind plățile contribuabililor, iar persoanele care și-au achitat deja impozitele pentru anul 2026 nu trebuie să le plătească din nou.

Potrivit SFS, videoclipul sugerează că cetățenii ar trebui să repete achitarea impozitelor pentru anul 2026, însă instituția afirmă că nu a făcut asemenea comunicări, iar informațiile prezentate „sunt false”.

Serviciul Fiscal de Stat a menționat că, deși materialul este prezentat sub forma unui pamflet, acesta poate induce în eroare cetățenii. Totodată, instituția susține că videoclipul prezintă indicii de generare cu ajutorul inteligenței artificiale și nu reflectă situația reală.

SFS a amintit contribuabililor că își pot verifica online situația fiscală prin intermediul SIA „Contul curent al contribuabilului”. Pentru aceasta, aceștia trebuie să acceseze serviciul și să genereze un raport detaliat, care conține informații despre obligațiile fiscale calculate, achitate și restante.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: