facebook/Ion Ceban

„Vrem să lucrăm, altfel murim de foame!” Comercianții din Piața Centrală anunță un protest

Comercianții din Piața Centrală vor organiza sâmbătă, 16 mai, un protest pașnic. Anunțul a fost făcut de consilierul din partea fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr, Ruslan Verbițchi, pe pagina sa de Facebook.

Consilierul municipal a publicat o adresare pe numele primarului, prin care comercianții anunță că protestul se va desfășura în apropierea Pieței Centrale din strada Armenească. În total, la demonstrație vor participa circa 50 de persoane. Manifestanții vor cere deschiderea pieței.

„Ne adunăm la orele 08.00 la intrarea în Piața Centrală din str. Armenească, cu respectarea tuturor normelor sanitare: purtăm măști de protecție și mănuși, păstrăm distanță socială și respectăm legislația în vigoare. Vrem să lucrăm, altfel murim de foame!” se arată în textul publicat.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2733485253551229&set=a.1550679518498481&type=3&theater

Amintim că Piața Centrală din Chișinău a fost închisă din 16 martie, la fel ca și restul piețelor din capitală. Decizia a fost luată din cauza pandemiei de COVID-19. Din 11 mai, piețele din majoritatea localităților s-au redeschis, mai puțin cele din municipiile Chișinău și Bălți.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vasile Tofan

Situație critică pe Nistru. Hajder: Debitul de apă de la Novodnistrovsk a atins un nou minim istoric

Debitul de apă care ajunge în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk a coborât la noi minime istorice, iar scăderea începe să afecteze și debitele din aval, inclusiv la Dubăsari. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a comunicat că, în ultimele cinci zile, debitul mediu de intrare a fost de doar 19 metri cubi pe secundă, față de 38 de metri cubi pe secundă la începutul lunii. Potrivit oficialului, autoritățile din Republica Moldova și Ucraina monitorizează situația și urmează să discute noi măsuri la sfârșitul lunii.

Ministrul Mediului a comunicat că tendința de scădere a aportului de apă în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze.

Datele operative arată că, în ultimele cinci zile, debitul a variat între 14 și 29 de metri cubi pe secundă. Vineri a fost înregistrat un nou minim istoric – doar 14 metri cubi pe secundă.

În intervalul menționat, debitul mediu de intrare a fost de doar 19 metri cubi pe secundă, față de 38 de metri cubi pe secundă la începutul lunii.

Situația începe să aibă efecte și asupra debitului râului Nistru în aval. Până pe 20 august, deversările din lacul de acumulare Dubăsari erau menținute la 77–78 de metri cubi pe secundă. Joi, debitul a fost redus la 72 de metri cubi pe secundă, iar pentru vineri era prognozată o nouă scădere, până la 65 de metri cubi pe secundă.

Ministrul a subliniat că evoluția este tot mai îngrijorătoare atât pentru ecosistemul Nistrului, cât și pentru aprovizionarea cu apă și gestionarea resurselor de apă.

Conform oficialului, Ministerul Mediului monitorizează în permanență situația hidrologică și menține legătura cu instituțiile responsabile, inclusiv cu autoritățile din Ucraina. La sfârșitul lunii este programată o nouă ședință extraordinară moldo-ucraineană, în cadrul căreia urmează să fie analizată evoluția indicatorilor și stabilite eventuale măsuri de intervenție.

Reiterăm apelul către toți consumatorii, agenții economici și autoritățile locale: monitorizarea stațiilor de captare, utilizarea responsabilă a apei, reducerea pierderilor din rețele și stoparea oricărui consum nejustificat sunt priorități absolute în această perioadă”, a menționat Hajder.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: