Aeroportul Chișinău

Trei curse noi de la Aeroportul Chișinău, din toamnă: anunțul autorităților

Compania aeriană Wizz Air lansează trei curse noi de la Aeroportul Internațional Chișinău. Din toamnă, pasagerii vor putea zbura direct spre Viena, Varșovia și Abu Dhabi. Informația a fost comunicată de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu. 

Pe 4 iulie, Spînu a anunțat despre trei noi destinații de la Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit oficialului, din toamnă, compania aeriană Wizz Air lansează curse spre Viena, Varșovia și Abu Dhabi.

„De pe 30 septembrie, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, vor fi operate cursele Chișinău – Viena și Chișinău – Varșovia. Iar pe 27 octombrie, va fi lansată cursa Chișinău – Abu Dhabi. Zborurile vor fi operate în zilele de miercuri, vineri și duminică”, a precizat ministrul.

Amintim, pe 3 iulie, Spînu declara că numărul de pasageri care au călătorit prin Aeroportul Internațional Chișinău, în primele șase luni ale anului 2024, a crescut cu 39% comparativ cu anul trecut. El preciza că deschiderea de noi curse și creșterea numărului de companii care au reluat sau au început să zboare de pe aeroport sunt printre principalele motive ale acestei creșteri. Potrivit lui Spînu, prognozele arată că această creștere va continua. Astfel, el a menționat că „infrastructura actuală a aeroportului nu va mai putea face față fluxului în creștere de pasageri” și că sunt necesare „investiții serioase în aeroport”. Spînu declara că va fi efectuat un studiu de fezabilitate pentru un nou terminal, parcare auto, pistă. Investițiile necesare, a comunicat ministrul, sunt estimate la 250-300 milioane EUR. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nu vă înțeleg”: cum ministrul Apărării a refuzat o întrebare în rusă, deși în CV indică că vorbește limba și a studiat 4 ani în Ucraina (VIDEO)

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a întrerupt o jurnalistă NewsMaker care îi adresa o întrebare în rusă. Deși în CV-ul său menționează că vorbește această limbă și că a urmat timp de patru ani studii militare în Ucraina, oficialul a declarat: „Nu vă înțeleg”. După ce reporterul și-a reformulat întrebarea în română, ministrul i-a răspuns și a felicitat-o pentru că vorbește în limba de stat.

Momentul a avut loc în cadrul unei conferințe de presă, susțină pe 12 august, după ședința Guvernului. Jurnalista NewsMaker Alexandra Mereuță și-a început întrebarea în limba rusă: „Domnule Nosatîi, să ne spuneți…”.

Fără a o lăsa să-și termine întrebarea, ministrul a intervenit în limba română: „Nu vă înțeleg”.

Ulterior, jurnalista și-a adresat întrebarea în limba română.

„Cu mare drag și mulțumesc frumos că vorbiți în limba de stat, limba română. O vorbiți foarte bine”, a declarat Nosatîi, după care răspuns la întrebare în limba română.

Potrivit CV-ului publicat pe pagina Guvernului, Anatolie Nosatîi indică drept limbă maternă româna și menționează că vorbește și limba rusă, precum și limba engleză. CV-ul mai arată că, în anii ’90, acesta a urmat cursuri militare timp de patru ani în Ucraina: un curs de cercetare tactică la Școala Militară Superioară de arme întrunite din Kiev și un curs de infanterie la Odesa.

CV Anatolie Nosatîi, ministru al Apărării / gov.md
CV Anatolie Nosatîi, ministru al Apărării / gov.md

Disclaimer! Redacția NM condamnă orice formă de discriminare, revanșism, xenofobie, limbaj al urii și exploatare a fobiilor și stereotipurilor în scopuri politice. Nu tolerăm manipulările îndreptate către divizarea oamenilor în „ai noștri” și „străini” în funcție de naționalitate, proveniență etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, posibilități limitate, viziuni, loc de trai, apartenență, orientare sexuală, etc. Misiunea noastră este informarea corectă a cititorilor despre ceea ce se întâmplă și susținerea principiilor drepturilor omului, toleranței, libertății de exprimare și gândire, diversitate, precum și respectarea drepturilor minorităților.



Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: