Sute de angajați ai întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) urmează să fie trimiși în concediu forțat. Informația a fost comunicată de directorul CFM, Sergiu Cotelnic, pentru Moldova 1. Măsura va afecta între 700 și 1.000 de persoane. Potrivit lui Cotelnic, aceasta va viza în principal administrația și unii șefi.
Concediul tehnic se va desfășura în perioada 22 decembrie-12 ianuarie. Pe durata concediului forțat, angajații vor primi 55% din salariu. Măsura va afecta aproximativ 30% dintre cei 3.500 de angajați ai întreprinderii de stat, adică între 700 și 1.000 de persoane.
Potrivit sursei citate, vor fi trimiși în concediu forțat angajații care nu sunt implicați direct în circulația trenurilor și organizarea transportului. Măsura se ia din cauza scăderii semnificative a volumului transporturilor în perioada de iarnă. Scopul acestei măsuri este evitarea acumulării de datorii suplimentare și menținerea sustenabilității financiare a CFM, a declarat Cotelnic.
„Acesta va viza, în principal, administrația, va viza unii șefi, dar în general 60-70% dintre feroviari vor continua să-și facă munca. (…) Când știm clar că în această perioadă nu va fi un volum mare de muncă, considerăm corect ca o parte din lucrători, care nu sunt implicați în procesul tehnologic, să rămână în această perioadă acasă. (…) Dacă apare ceva sau vin mărfuri, ei sunt rechemați și își reiau activitatea de producție”, a comunicat directorul CFM.
Potrivit sursei citate, angajații întreprinderii nu și-au primit salariile pentru ultimele trei luni. CFM are acumulată o datorie totală de 500 de milioane de lei, dintre care 140 milioane de lei reprezintă restanțe salariale.
CFM se confruntă cu dificultăți financiare din august 2022, când tranzitul feroviar din Ucraina s-a redus semnificativ după redeschiderea portului Odesa. Pierderile generate au dus la diminuarea veniturilor și la întârzieri de luni întregi la plata salariilor angajaților. În încercarea de a face rost de bani, întreprinderea a scos la licitație vagoane de pasageri, locomotive și fier vechi. La începutul lunii mai 2025, Guvernul a aprobat un contract multianual cu CFM, pentru ca întreprinderea să poată beneficia anual, în premieră, timp de maxim 5 ani, de 400 de milioane de lei de la stat pentru întreținerea și modernizarea rețelelor feroviare.