Zece tone de mărar proaspăt de import au fost distruse de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor după ce analizele de laborator au confirmat depășirea limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide Penconazol și Clorpirifos, substanțe care pot prezenta risc pentru sănătatea consumatorilor.
ANSA precizează că niciun kilogram din lotul contaminat nu a ajuns în rețeaua comercială sau la consumatori. Lotul a fost sigilat imediat după confirmarea contaminării și distrus sub supravegherea strictă a agenției.
Depășirea limitelor admise apare, de regulă, atunci când producătorii nu respectă bunele practici agricole: utilizarea în exces a produselor fitosanitare, aplicarea unor doze prea mari sau nerespectarea termenului de așteptare dintre ultimul tratament și recoltare.
ANSA avertizează că va aplica toleranță zero la orice abatere de la lege și solicită importatorilor să se asigure că produsele corespund legislației moldovenești înainte de import.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!