Vladimir Zelenski

Zelenski: Distrugerea soldaților ucraineni din Mariupol înseamnă sfârșitul negocierilor de pace

Distrugerea militarilor ucraineni din Mariupol, ar putea duce la sfârșitul negocierilor de pace dintre Ucraina și Rusia. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, pentru presa ucraineană

„Mariupol poate fi ca zece Borodianka și vreau să spun că dacă va fi distrusă armata noastră, băieții noștri vor pune capăt tuturor negocierilor. Noi nu negociem cu teritoriile și oamenii noștri. Și cu cât sunt mai multe Borodianka, cu atât va fi mai dificil”, a spus Zelenski.

Zelenski a mai spus că Ucraina negociază eliberarea militarilor care luptă pentru Mariupol, dar Rusia cere capitularea militară.

„Situația este foarte grea. Soldații noștri sunt blocați, răniții sunt blocați. Există o criză umanitară, fără hrană, fără apă, fără medicamente. Cu toate acestea, băieții sunt în defensivă. Și un singur mulțumesc este puțin, pentru că procesele de negociere continuă. Sincer să fiu, nu există încredere în negociatorii de pe Mariupol. Am convenit că vor exista coridoare umanitare. Au vrut să ia răniții, femeile și copiii noștri, dar Rusia a refuzat”, a spus Zelenski.

Zelenski a mai adăugat că numărul trupelor ruse îl depășește de șase ori pe cel al ucrainenilor și există mai multe cercuri de blocare în jurul orașului.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Angajații rezervației „Pădurea Domnească” nu primesc salariu de 5 luni? Ministrul Mediului cere demisia directorului

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a solicitat joi, 2 iulie, demisia directorului Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, după ce un control efectuat la instituție ar fi scos la iveală nereguli grave în activitatea administrativă, financiară și în realizarea planului de împădurire. În reacție, Bucătari respinge învinuirile și spune că va contesta documentul.

Gheorghe Hajder a transmis, într-o postare pe Facebook, că raportul de control indică un „management dezastruos” și un „blocaj administrativ și financiar critic” în cadrul rezervației.

Una dintre principalele abateri constatate vizează planul de împădurire. Conform raportului, doar 40% din terenurile destinate plantării au fost evaluate ca fiind într-o stare satisfăcătoare. Restul suprafețelor au fost catalogate drept nesatisfăcătoare, lucrările de plantare fiind realizate doar parțial sau deloc.

De asemenea, în urma verificărilor în teren, inspectorii au constatat lipsa a 81 540 de puieți care figurează în documente. Totodată, în apropierea satului Chetriș au fost găsiți alți 41 700 de puieți abandonați pe sol, care, potrivit ministrului, s-au uscat și au fost compromiși integral.

Raportul evidențiază și probleme financiare. Potrivit lui Hajder, rezervația înregistrează pierderi de mai mulți ani consecutiv, iar datoriile totale depășesc 4,3 milioane de lei.

Ministrul mai afirmă că angajații instituției nu și-au primit salariile de cinci luni, situație pe care o califică drept critică.

În fața acestui management defectuos și a prejudiciilor aduse statului, solicit eliberarea din funcție a directorului Rezervației „Pădurea Domnească” și inițierea măsurilor urgente de reglementare a situației”, a declarat ministrul Mediului.

De cealaltă parte, directorul Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, respinge acuzațiile și afirmă că va contesta raportul, transmite Moldpres.

„Pădurea Domnească”, situată în raionul Glodeni, este cea mai mare rezervație științifică din Republica Moldova. Aria protejată se întinde pe peste 6 000 de hectare și conservă unele dintre cele mai valoroase ecosisteme forestiere și de luncă din țară, inclusiv stejari seculari, specii rare de plante și animale, precum și colonia de zimbri, unul dintre principalele obiective turistice ale rezervației.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: