Zelenski vrea să-l înlocuiască pe șeful Comandamentului Aerian Sudic, pe fondul atacurilor asupra Odesei

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, intenționează să-l înlocuiască pe șeful Comandamentului Aerian Sudic, Dmitri Karpenko, pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra regiunii Odesa. Șeful statului a făcut anunțul pe 20 decembrie, în timpul unor declarații de presă.

Vom lupta pentru logistica fiecărei regiuni a noastre. Sincer să fiu, în prezent luptăm pentru Odesa. Consolidăm apărarea antiaeriană. Și, sincer, vom consolida și comandamentul. Astăzi am discutat chestiunea înlocuirii comandantului Comandamentului Aerian Sudic, Karpenko. Cred că va fi găsită o altă candidatură”, a declarat Vladimir Zelenski, potrivit „Ukrainskaya Pravda”.

În ultima săptămână, Federația Rusă a intensificat atacurile asupra regiunii Odesa. Potrivit autorităților ucrainene, în noaptea de 13 decembrie regiunea a fost supusă unuia dintre cele mai masive atacuri aeriene. În urma bombardamentelor au fost avariate obiective civile, precum și infrastructura energetică și industrială. O mare parte a orașului Odesa a rămas fără electricitate, apă și încălzire.

Pe 18 și 19 decembrie, drone rusești au atacat podul din apropierea satului ucrainean Maiaki, situat la granița cu Republica Moldova. În consecință, două puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană au fost închise temporar. Autobuzele de pe ruta Chișinău-Odesa circulă acum prin nordul Republicii Moldova, distanța traseului prelungindu-se până la 700 km. În acest context, costul călătoriei a crescut la 920 de lei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/ Zelenskiy Official

Vladimir Zelenski: „Sunt pregătit să organizez alegeri chiar și mâine, dar…”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că organizarea alegerilor pe durata ostilităților militare este imposibilă, invocând mai multe obstacole, printre care prevederile legislației, dificultățile legate de organizarea votului în străinătate și în teritoriile temporar ocupate, precum și problemele de securitate. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru CBS, care a fost publicat miercuri, 16 septembrie.

Sunt pregătit să organizez alegerile chiar și mâine, dar dacă războiul continuă, acest lucru este imposibil. Așa prevăd Constituția și legislația electorală, iar, înainte de toate, trebuie să ținem cont de situația de securitate. Cum poți organiza alegeri când copiii nu pot merge la școală? Cum să organizezi alegeri când 9 milioane de oameni se află în străinătate?”, a spus Vladimir Zelenski, transmite Ukrainskaya Pravda.

Potrivit președintelui ucrainean, în mod obișnuit, aproximativ 500 000 de cetățeni ucraineni votează în străinătate. El a atras atenția și asupra situației celor care locuiesc în teritoriile temporar ocupate de Rusia.
Vor putea ei să voteze? Cum vor vota și cine va supraveghea procesul electoral? Acolo sunt soldați ruși”, a spus Zelenski.

Președintele a amintit că Ucraina a propus în repetate rânduri instituirea unei încetări a focului, care ar putea permite pregătirea alegerilor și ar reprezenta, totodată, un pas către reducerea tensiunilor și încheierea războiului. Potrivit lui Zelenski, Rusia a respins însă aceste propuneri.

Întrebat despre faptul că unele persoane din conducerea țării susțin în prezent organizarea alegerilor, inclusiv fostul ministru al Apărării, Mihail Fedorov, Zelenski a spus că consideră această poziție o greșeală. În opinia sa, aceste persoane „vor să fie în politică”.

Consider că este o greșeală. În timpul războiului, pacea este obiectivul numărul unu, iar politica nici măcar nu se află pe locul al doilea. Pentru politicieni, ea este pe locul zece. Iar pentru oameni, pe locul o sută. Oamenii au alte priorități: cum să supraviețuiască, cum să trăiască, cum să-și trimită copiii la școală… ce să facă în această situație?”, a declarat Zelenski.

Amintim că, pe 18 august, Mihail Fedorov a cerut, într-un mesaj public, ca Rusia să nu fie lăsată să decidă când vor putea ucrainenii să-și aleagă din nou conducerea.

Surse citate de BBC au declarat că Oficiul Președintelui ucrainean consideră că ideea fostului ministru al Apărării, Mihail Fedorov, privind organizarea alegerilor nu este „realistă”.

Echipa lui Fedorov a declarat pentru Ukrainskaya Pravda că apelul său nu înseamnă că dorește ca alegerile să fie organizate „chiar mâine”, ci că pledează pentru începerea unei pregătiri minuțioase și pentru soluționarea în detaliu a tuturor problemelor legate de organizarea procesului electoral.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: