Zi de mare curăţenie se anunță la Chişinău. Locuitorii, invitați să dea o mână de ajutor 

La Chișinău, mâine, 9 aprilie va avea loc marea curățenie. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei Ion Ceban. El invită toți doritorii să se alăture acțiunii, care va începe la ora 9:00.

Edilul invită cetățenii și reprezentanții sectorului asociativ la activități de salubrizare, în cadrul acestora vor fi puse la dispoziția participanților mănuși, pungi, precum și transport pentru evacuarea deșeurilor.

Alături de cetățeni, la acțiune vor fi implicate serviciile municipale specializate: Direcția generală locativ-comunală și amenajare, întreprinderile pentru servicii locative și cele de prestări servicii, Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi.

Activitățile vor fi organizate pe sectoare conform locațiilor stabilite:

 Pretura Sectorului Râșcani:

–  Calea Orheiului (perimetrul Mina Chișinău – str. Studenților).

Punct de întâlnire – Calea Orheiului, Mina Chişinău

Pretura sectorului Botanica:

–  Bd. Dacia 25-37.

Punct de întâlnire – CC Olimpiada, bd. Dacia 25.

Pretura Sectorului Centru:

–  Parcul „Valea Morilor”, în perimetrul străzilor Drumul Viilor – Lech Kaczynski.

Punct de întâlnire – str. Drumul Viilor intersecție cu str. Academiei.

–  Parcul „Valea Trandafirilor”, teritoriul adiacent blocului nr. 29/2, inclusiv străzile adiacente parcului din str. Arh. Ion Casian Suruceanu – str. Tudor Strișcă.

Punct de întâlnire str. N. Testemițanu, 29/2, blocul locativ „Romanița”.

–  Parcul „Valea Trandafirilor”, str. Malina Mare, intersecție cu str. Natalia Gheorghiu.

Punct de întâlnire – str. Natalia Gheorghiu, intersecție cu str. Malina Mare.

Pretura sectorului Ciocana:

–  Fâșia riverană a râului Bâc (începând de la podul din str. Uzinelor 8, spre str. Lunca Bâcului).

Punct de întâlnire – podul din str. Uzinelor, 8.

–  Scuarul „Ginta Latină” – perimetrul străzilor Meșterul Manole – Vadul lui Vodă – M. Sadoveanu.

Punct de întâlnire – Scuarul „Ginta Latină”.

–  Parcul – Pădure „Râșcani”, în perimetrul străzilor Alecu Russo – M. Sadoveanu – str. Studenților.

Punct de întâlnire – intersecţia str. P. Zadnipru – M. Sadoveanu (staţia terminus a rutei de  microbuz nr. 113).

Pretura sectorului Buiucani:

Strada Mesager 5/4. Punct de întâlnire – S.A. „Viorica – Cosmetic”.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan/Facebook

Hajder, Bolea sau Belous, candidat PAS la Primăria Chișinău? Grosu: „Deja avem din ce alege”

PAS va anunța „foarte curând” un candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, după retragerea lui Alexandru Vornicu, a declarat liderul formațiunii și președintele Parlamentului, Igor Grosu, la TV8. El nu a exclus că partidul ar putea alege dintre trei actuali miniștri – Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.

Grosu a precizat că Vornicu și-a anunțat retragerea la ședința organizației municipale Chișinău a PAS, din 12 octombrie. Oficialul i-a mulțumit primarului de Stăuceni pentru munca depusă și a precizat că acesta rămâne în echipă și se va implica în alegerile locale din 2027, fără să ofere detalii în ce calitate.

„Noi acceptăm decizia sa și explicațiile date. Înțelegem că fiecare om are dreptul să aleagă”, a spus liderul PAS.

Întrebat despre viitorul candidat la Primăria Chișinău, Grosu a spus că partidul îl va anunța „foarte curând”. În discuție au fost menționate numele ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ministrei Finanțelor, Victoria Belous. Întrebat dacă unul dintre aceștia va fi candidatul PAS, Grosu a declarat: „Ați numit unii candidați. (…) Unul dintre ei va trebui să fie candidat”.

La întrebarea repetată dacă partidul va alege dintre cei trei miniștri, liderul PAS a răspuns: „Deja avem din ce alege”. Potrivit lui, decizia va fi anunțată „foarte curând”.

Amintim că primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, a anunțat în seara zilei de 12 octombrie că își retrage candidatura la Primăria Chișinău din motive personale, legate de familie. El a respins zvonurile privind eventualele dezacorduri în echipă și a promis că va susține candidatul PAS.

Organizația municipală Chișinău a PAS îl propusese pe Vornicu candidat la mijlocul lunii iunie 2026. Purtătoarea de cuvânt a partidului, Adriana Vlas, preciza atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al formațiunii.

Alegerile locale ar urma să aibă loc în toamna anului 2027.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: